Am avut curiozitatea să discut cu mai mulţi cetăţeni, apoi am făcut şi-o emisiune la Radio Cluj, pe aceeaşi temă, cu telefoane de la ascultători. Rezultatul acestor discuţii poate fi apreciat în varii forme.
Depinde de omul cu care stai de vorbă şi, la o adică, de momentul în care acel om s-a oprit din evoluţia sa civică. Depinde şi de doza lui de inteligenţă, de gradul de instruire şi, evident, de bunul-simţ natural cu care Dumnezeu (sau Natura!) l-a înzestrat. Aşadar, ce avem:
1. Poziţia moderată
Reînfiinţarea PCR este binevenită şi sper că va ajunge în parlament, cu condiţia să adopte comportamentul politic al comuniştilor occidentali, nu al celor răsăriteni. Avem nevoie de partide din tot spectrul ideologic.
2. Poziţia violent pro
Reapariţia PCR era necesară, fiindcă bandiţii care au condus ţara în ultimii 20 de ani au distrus tot ceea ce poporul a construit sub Gheorghiu-Dej şi, mai ales, sub Ceauşescu. Avem nevoie de ordine, de muncă şi de ajutorarea celor săraci. înainte era mai bine, fiindcă tot omul putea face şcoală, căpăta serviciu şi casă, îţi permiteai concediu, etc.
3. Poziţia violent anti
Trebuie să fii cretin sau ticălos ca să admiţi reînfiinţarea acestui partid criminal, care a distrus elitele, a transformat România într-un uriaş lagăr, a spălat creierele cetăţenilor şi a risipit resurse enorme pentru obiective fără nici o legătură cu nevoile noastre reale. Nu este admisibil ca un partid care propovăduieşte egalitarismul şi incompetenţa de masă să fie primit în parlament, darmite să ajungă la Putere!
Aceste trei genuri de abordare sunt fireşti dacă ne gândim la ceea ce a fost până acum. Epoca roşie, cu avantajele ei (pentru unii) şi dezavantajele (pentru alţii), urmată de epoca multicoloră, cu avantaje pentru unii (puţini şi nu neapărat merituoşi) şi dezavantaje pentru alţii (mai mulţi). M-a uimit lipsa celei de-a patra abordări, care ar suna cam aşa:
4. Mi se rupe ce culoare politică are un partid!
Poa’să fie de la roşu la brun, cu o unică şi vitală condiţie: să-mi asigure cadrul necesar pentru a-mi putea croi un destin fericit. Dacă statul (prin partidul conducător) face tot ceea ce depinde de el pentru asta, e OK. Dacă nu, poa’ să fie acel partid de cea mai pură extracţie democratică, să respecte toate principiile corectitudinii politice posibile şi tot voi lupta împotriva lui.
Personal, înclin spre abordarea nr. 4. Mi se rupe de normele UE, NATO, CFR sau FCM.
Ceea ce-mi serveşte interesele legitime e bun, restul e rău. Ca atare, reapariţia fantomei comunismului nu-mi pare cu nimic mai alarmantă decât explozia golănismului, a hoţiei de masă, a demagogiei şi a populismului ordinar. Sugerez, cu toată seriozitatea, adoptarea în Constituţia României a unei fraze din Declaraţia de Independenţă a SUA, care rezumă perfect rolul lumii politice: “Considerăm ca adevăruri evidente faptul că toţi oamenii au fost creaţi egali, că sunt dăruiţi de Creator cu câteva Drepturi Inalienabile, că printre acestea se numără Viaţa, Libertatea şi Căutarea Fericirii. Că pentru a garanta aceste drepturi se instituie Guvernele, ale căror juste puteri îşi au rădăcina în acceptul celor guvernaţi, că, oricând vreo formă de Guvernare primejduieşte aceste principii, este Dreptul Cetăţenilor s-o schimbe sau s-o abolească şi să instituie o nouă Guvernare, care le va părea mai potrivită pentru a le asigura Siguranţa şi Fericirea”.
Acestea fiind scrise, ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda! Fie cine-o fi, dar să-mi asigure Libertatea, Siguranţa şi posibilitatea de a-mi căuta Fericirea. Altfel, alături de alţi cetăţeni care-şi merită numele, voi încerca să schimb sau să desfiinţez Guvernarea. Fie ea PCR, PNL, PDL sau PSD (că UDMR pare a fi oricum).
