Rezultă astfel o
organizare oarecum simplă şi controlabilă. Secolul XX, mai ales sub impactul
revoluţiei industiale şi a dezvoltării mijloacelor de deplasare, va confrunta
administraţia cu marile aglomeraţii urbane, deci cu o extindere rapidă a
urbanului în teritoriul învecinat.
Dinamica acestui proces va primi în timp tot felul de denumiri. Enumerăm: oraşul explodat şi oraşul regiune (1960), satul urbanizat (1968), vagul pavilionar (1970), periurbanizare/rurbanizare, sfârşitul anilor ’70), oraşul arhipelag (1983), oraşul difuz (1986), oraşul împrăştiat, oraşul teritoriu, teritoriul de locuit, metropolă (concentraţia policentrică, ecolopolis (după 1990), oraşul emergent (sfârşitul lui 90).
Probabil că etichetările nu se vor opri aici chiar dacă se pare că denumirea de urban difuz/dispersat este cea mai des promovată. Cert este că asistăm la un proces din ce în ce mai complex în care noua revoluţie a informaţiei are o contribuţie tot mai evidentă. Deci, unde suntem în continua devenire a ceea ce încă mai numim oraş? în anii 60, Franţa şi Italia încep o serie de studii pentru a clarifica cauzele trecerii creşterii oraşului de la aglutinare/lipire, la disperasea în teritoriu, constatându-se că acest fenomen se datora atât mutării locuinţelor pavilionare în periurban (pentru a evita dezavantajele oraşului tot mai aglomerat), cât şi mutării unor “mecanisme” ale urbanului ca serviciile, comerţul, loisir-ul/destinderea.
Asaltul asupra spaţiului agricol - indiferent dacă se numeşte rururbanizare sau periurbanizare - se va dovedi a fi un proces inevitabil, fie că va da naştere unui continuum/coridoare, tentacule, fie că se va produce prin fragmentare sub denumirea metaforică “în pete de ulei”. în prezent, facilităţile transportului, tehnologia informaţiei şi globalizarea fac ca metamorfozele să continue. Iar schimbările încep să se simtă şi pe malurile Someşului Mic cu un decalaj, favorabil de data aceasta, pentru că dispersia e o stare mai puţin controlabilă şi cu efecte mai puţin predictibile.
LA rândul ei Asociaţia Metropolitană Cluj, încă într-o fază incertă (!), extinzând mult aria posibilei expansiuni, ne va găsi nepregătiţi. Blocaţi mereu pe cotidian (scăpăm din vedere pădurea, din cauza câtorva copaci...), sau pe ciclul electoral, uităm viitorul, evitând în continuare o investigare profundă, începând de la genele oraşului pe multiple planuri şi în diverse scenarii şi uităm mereu că suntem că suntem într-un context al surprizelor. De ce oare în alte ţări nu se iau decizii fără a avea la bază o laborioasă cercetare ştiinţifică?!
