Magie!

Magie!
Deşi am fost marţi seară în sală şi am văzut spectacolul, mă uit din nou şi din nou pe You Tube (http://www.youtube.com/watch?v=ST9wg88wMxc) la clipul coşului lui Morris marcat în ultima secundă şi de fiecare dată îmi spun în gând: imposibil!

Mă mai uit o dată şi văd că, de fapt, tot Morris, ajutat de Cuic, îl împiedică pe Tudor să facă un cârlig bun, prinde mingea sărită din inel, trece pe sub Tudor şi în 1,5 secunde ajunge cam la 3-4 metri de centrul terenului (nici nu mai contează la câţi metri, era adânc în jumătatea campioanei) şi aruncă. Şi, de fapt, aici se întâmplă inexplicabilul: ceea ce se vede doar în clip este faptul că timp de probabil o milisecundă, cât mingea pluteşte în cădere în aer, toată sala, care a funcţionat două ore până la acea clipă la 1.000 de decibeli, amuţeşte incredibil.

Este milisecunda în care eu unul sunt convins că s-a întâmplat ceva imposibil de descris în cuvinte: ceva invizibil şi miraculos preia mingea în zbor şi o aşază calm, cu încetinitorul, prin ricoşare din panou, în coş. Este la fel de imposibil de descris în cuvinte ce vulcan a erupt în sală după acel moment, o sală care a stat în picioare două ore şi a dat un sens de poveste cuvântului pasiune. Peste ani şi ani, toţi cei 3.000 de suporteri care am fost în sală, când o să privim din nou meciul sau clipul, aşa cum spunea ZIUA de CLUJ, vom încerca să explicăm nepoţilor ce s-a întâmplat de fapt.

A fost prezenţa de spirit a lui Morris, care s-a poziţionat în 5 secunde de două ori la locul potrivit. A fost antrenamentul unui atlet care este astăzi eroul a sute de copii din Cluj. A fost virtuozitatea, precizia şi în acelaşi timp puterea aruncării în sine (şi să nu uităm că Morris a jucat aproape tot meciul, sub presiunea unei audienţe dezlănţuite şi la peste 40 de grade Celsius în aer).

A fost modul în care începeam să ne obişnuim şi în campionatul din România cu victorii în ultima secundă prin coşuri fenomenale, marca NBA "where amazing happens" sau marţi seara, pe 31 mai 2011, la ora 19:50, în Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, în ultima secundă a finalei campionatului naţional de baschet din România, a fost pur şi simplu magie!

Dragoş DAMIAN
CEO Terapia Ranbaxy

 

 

Comenteaza