Conştient de riscul capcanei în care se vâră, Rareş Bogdan încearcă cu abilitate un slalom strâns între argumentele şi contraargumentele unui asemenea demers într-o zonă geografică în care susţinătorii PD-L sunt numeroşi, aşa încât şi-a declarat şi unele rezerve faţă de o asemenea acţiune de amploare, nu fără a lăuda curajul colegilor de la Bucureşti. într-adevăr, ne aflăm în faţa unei posibilităţi, ca această acţiune să fie lovită din plin de efectul bumerangului în cazul în care Băsescu câştigă detaşat alegerile.
într-un asemenea caz, alegătorii lui pot boicota în masă ziarul. Dar am şi câteva rezerve legate de deontologia ziaristului. Un ziar care nu este organ de partid, aluncând pe o asemenea pistă radicală, riscă să-şi piardă credibilitatea, mai ales că este foarte greu să convingi că nu faci jocul intereselor unui anumit grup care te finanţează - ceea ce, personal, nu cred, în cazul ediţia naţională ZiuA - dar oamenii sunt... oameni şi sunt, ştim bine aceasta, extrem de susceptibili când au în faţă o asemenea campanie de presă anti-Băsescu.
Nu sunt un fan al lui Băsescu, dar, totuşi, demersul ediţiei naţionale Ziua îmi pune întrebări legate de poziţia ziaristului independent, de păstrarea unei anumite echidistanţe faţă de orice acţiune politică, partizanatul fiind, de regulă, păgubos pentru orice publicaţie, fie ea chiar şi de partid. Ziaristul, după opinia mea, are datoria să aibă în faţă două obiective clare atunci când pune pixul pe hârtie: adevărul şi dreptatea.
Nu vreau să spun că ediţia naţională Ziua nu respectă, în cea mai mare parte, aceste principii, dar în campania demarată cu toate salvele o face cu nedisimulată patimă şi o anumită încrâncenare, ceea ce te pune pe gânduri. Desigur, nu militez pentru “apă sfinţită” în tratarea temelor, indiferent care sunt ele, şi cu atât mai mult a celor politice de azi, dar consider că o anumită decenţă se impune de la sine. Nu atât faţă de “obiectivul” luat în cătare, ci faţă de cititori.
