Haiducia pe invers şi urmările ei

Exemplul personal este cea mai bună metodă de a-i face pe cei care depind de tine să accepte restricţii ori să depună eforturi susţinute. În armată, de pildă, una e să-ţi ordone ofiţerul “ fă ca mine!” şi cu totul alta să stea cu fundul pe iarbă în vreme ce soldatul transpiră sânge.

Premierul Boc ne spune, de un an de zile, că sunt prea mulţi bugetari de lux, cu salarii nesimţite şi o activitate de care ne putem lipsi fără dureri. Aceeaşi poveste cu pensiile exorbitante ale unora care la viaţa lor n-au contribuit nici cu 10% din sumele corespunzătoare pensiei actuale.

 

Până la urmă, însă, aşa cum prevesteau cobele, turcul plăteşte...

Salariile mari nu se reduc la sfert, cincime, zecime, etc., ci “îngheaţă” până le-or ajunge din urmă alea mici de acum, undeva la Paştele Cailor, fiindcă, bag sama, în Universul Bugetarilor Piloşi, un drept dobândit nu poate fi retras! în schimb, sunt loviţi crâncen exact cei pe care, cu crocodileşti lacrimi, îi căina mai an premierul din Răchiţele: micii bugetari.

 

Ei pierd câte 4 (sau 8?) zile de salariu pe lună, ei nu mai capătă sporuri şi prime, dintre ei se aleg “beneficiarii celei de-a treia cizme” în 2010. Răstimp, aflăm (iarăşi) că şefimea română se consideră unsa Domnului, noua aristocraţie.

Potrivit proiectului de buget al Preşedinţiei pe 2010, instituţia va primi 40.688.000 lei. Execuţia preliminată a bugetului pe 2009 al Preşedinţiei este de 33.074.000 lei. La concret, Cotrocenii vor păpa 7 milioane în plus faţă de 2009.

 

în buget este prevăzută, la cheltuieli de personal, suma de 12.500.000 lei, din care salarii de bază - 7.118.000 lei, indemnizaţii de conducere - 149.000 lei, sporuri de vechime - 695.000 lei, sporuri pentru condiţii deosebite de muncă (???) - 100.000 lei, alte sporuri - 930.000 lei, fond de premii - 350.000 lei, prima de vacanţă - 80.000 lei. C-aşa-i bugetarul “dă Cotroceni”, cu multe ouă în plus faţă de învăţătorul din Agârbiciu...

 

Nici aparatul Guvernului n-are greţuri pe motiv de criză. Ministerul Comunicaţiilor are o dublare a cheltuielilor de personal, care personal se ştie de pe acum că va fi ăl mai tare din parcare, de vreme ce banii pentru salarii de merit sunt de zece ori faţă de 2009. Elena Udrea s-a dovedit şi ea generoasă cu angajaţii Blonziei Sale, cărora le acordă 500.000 de lei pentru prime, adică un buget dublu faţă de anul trecut.

 

La Transporturi, salariile de merit cresc cu aproape 70%. Ministerul Economiei şi-a majorat cu 76% cheltuielile cu indemnizaţiile de conducere, în timp ce Justiţia le-a dublat. Vasile Blaga şi Radu Berceanu şi-au sporit cheltuielile cu deplasările în străinătate la 25%, în vreme ce Adriean Videanu aproape şi le-a triplat. Bugetele alocate reclamelor şi publicităţii par venite din timpuri de boom economic. Economia lui Videanu are 47.000 de lei pentru reclame, de aproape 7 ori mai mult faţă de 2009, Finanţele de 3 ori, iar Transporturile şi Apărarea le-au dublat.

 

Totul, vedeţi bine, se bazează pe reducerea cheltuielilor cu bugetarii mărunţi. Pentru firme, care ar trebui să umple butoiul bugetului, niema concret, doar promisiuni şi taxe.

 

Le reamintesc decidenţilor noştri într-ale economiei o zicere a lui Sir Winston Churchill: “O ţară care încearcă să prospere prin impunerea de taxe mari este ca un om care, stând într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de mâner.”

Pentru politicienii pursânge, una de James Bovard : “ Democraţia trebuie să însemne mai mult decât doi lupi şi o oaie care votează ce să mănânce la cină.”

Trebuie să acceptăm ideea că succesul nemeritat al cuiva poate naşte o revoltă bazată pe simţul natural al echităţii şi nu neapărat invidie. De unde ştim că e nemeritat succesul cuiva? Simplu! Prin raportare la background, la experienţa colectivă, la rezultatele concrete ale “omului de succes”.

 

Când ţi se cere să strângi cureaua pe motiv de criză şi ca îndatorire patriotică, dar îi vezi pe alţii râgâind de ghiftuială - chit că, teoretic, sunt în aceeaşi oală cu tine, începi să-ţi pui întrebări. De ce ăla da, şi eu ba? Pentru că e amicul, ruda sau protejatul cutărui şef? Aşa, şi? Ce ghişeft am EU de aici? De ce aş accepta o stare de lucruri din care eu, deşi îmi fac datoria, nu beneficiez cu nimic? De teama concedierii? Dar ce-ar fi să-l terorizez eu pe şef?

 

Invit, cu toată seriozitatea, la decenţă, eficienţă şi rezonabilitate.

România tocmai se afundă într-o găoază economico-socială de care răspunzătoare este, în bună măsură, clasa politică. Care clasă politică şi camarila ei ar face bine să se resemneze cu o reducere drastică a privilegiilor şi beneficiilor.

 

 Nu de alta, dar haiducia pe invers poreclită la noi “politică de dreapta” enervează temeinic. N-ar fi practicat-o niciodată Brătienii şi “şohan” Pintea Haiducul. Pe fraierirea maselor s-a putut miza, ultima oară, în 2009. Data viitoare, Pintea va avea covârşitor de mulţi discipoli, gloanţe de argint nu se mai găsesc, iar poterile vor dezerta iute, ca în “obzeşnouă”.