Cum a picat criza la fix

Cum a picat criza la fix
Recent premierul Boc a simţit nevoia să expună în parlament un bilanţ al realizărilor guvernului ca răspuns la criticile generate de situaţia actuală a economiei româneşti.

Sincer nu ştiu de ce era nevoie deoarece campania electorală s-a terminat. Dar, nu-i aşa, ne-am cam obişnuit să nu ne mai mulţumim cu campanii prezidenţiale sau parlamentare, ci acum trebuie să luăm în calcul şi oricând posibilele anticipate, remanieri sau coaliţii pentru majoritatea voturilor în parlament.

 

Revenind la discurs, nu pot decât remarca faptul că majoritatea punctelor “albe” atinse de premier, cum ar fi întărirea monedei naţionale, ţineau de politica BNR, care nu prea are de-a face cu politica sau echipa guvernamentală. Din fericire, avem la BNR un Mugur Isărescu care a reuşit să echilibreze mereu situaţia, să compenseze efectul nefast al politicienilor din toate guvernele.

 

Să încercăm să vedem împreună câteva din punctele-cheie care contează pentru ieşirea din criză şi care a fost “contribuţia” guvernului:

 

- Instabilitatea politică, fiscală şi legislativă a provocat amânarea unor tranşe de la FMI, a condus la ratinguri scăzute din partea unor agenţii ca Moody’s, S&P, Fitch, care, la rândul lor, au influenţat negativ investitorii;

 

- Intărirea monedei naţionale favorizează exportul, dar, din păcate, nu prea exportăm, ci ne menţinem mai mult o piaţă de desfacere, iar puterea de cumpărare a scăzut. Deşi BNR nu doreşte o monedă prea tare, tocmai având în vedere exportul, eu personal m-aş bucura să văd un leu puternic deoarece sunt favorizate în acest fel importurile, şi asta ajută consumul intern. E rolul guvernului însă de a încuraja importul de tehnologie şi de a o folosi pentru a creşte productivitatea.

 

- Menţinerea nefericitului impozit forfetar nu este numai un abuz, o taxă pe existenţă a firmelor, dar a condus la dispariţia a sute de mii de firme care acum nu mai contribuie deloc la buget. Eventual s-au transformat în PFA sau au dat naştere la şomeri şi asistaţi social. Asta în timp ce ţările europene au dus relaxarea fiscală sau a dobânzilor la limita cea mai de jos tocmai pentru a sprijini economia.

 

- Şomajul a crescut şi, din nefericire, mulţi vor rămâne şomeri şi după ieşirea din criză deoarece nu avem capacitatea de  reintegrare a altor ţări.

 

- Cercetarea, învăţământul şi sănătatea au mari probleme şi tocmai de acolo se încearcă reducerea cheltuielilor bugetare, deşi aceste sectoare sunt motorul unei dezvoltări sustenabile.

 

- Fondurile europene au o rată de absorbţie ridicol de mică datorită incompetenţei agenţiilor guvernamentale, iar cofinanţarea băncilor este greu de stimulat în situaţia în care acestea nu vor riscuri suplimentare şi au, pe de altă parte, alternativa ispititoare de a împrumuta statul.

 

- Guvernul a încercat mereu să rezolve deficitul prin reducerea cheltuielile bugetare, în loc să stimuleze creşterea veniturilor şi a revenirii economice. Nu a realizat decât disfuncţionalităţi, instabilitate socială, când era mult mai simplu să combată evaziunea fiscală şi economia subterană în paralel cu stimulente fiscale pentru agenţii economici.

 

- Imprumuturile de la FMI ne-au îndatorat pe câteva generaţii fără a contribui la creşterea economică, în timp ce pierdem zeci de miliarde reprezentând fonduri europene neaccesate.

 

- Lipsa infrastructurii de drumuri naţionale sau energetice contribuie în plus la aversiunea investitorilor, deşi continuăm să cheltuim sume enorme care nu se regăsesc în lucrări.

 

Cred că ar mai fi multe de spus şi mereu vor exista critici sau soluţii teoretice pe care nu le pune nimeni în practică. Criticăm politicienii, dar “noi nu ne băgăm în politică” sau dacă ne băgăm devenim ca ei.

 

Avem capacitatea de a fi o putere economică, dar avem şi o tradiţie deja a absurdului dus la extrem.

 

Avem înrădăcinată plăcerea de a găsi scuze în loc de a acţiona şi chiar ne simţim bine să conservăm tradiţia “mioritică”. în subconştientul colectiv a picat la fix “criza”, ieşim puţin din monotonie, că ne săturasem de când dăm vina pe politică.


PS: Lăsând criticile la o parte, eu personal mă bucur că m-am mutat la Cluj, oraş care s-a trezit la viaţă şi s-a dezvoltat enorm când a venit domnul Boc la primărie, poziţie care i se potrivea mult mai bine.

 

Acum, de când “ne-a lovit criza”, pentru Cluj a fost o binefacere, multe companii multinaţionale au decis să îşi transfere centrele operaţionale aici şi oraşul e în top 10 mondial ca destinaţie favorită pentru investitori de acest gen, mai ales IT şi suport operaţional. Dar e un motiv în plus să sprijinim învăţământul şi universităţile clujene deoarece ele au întreg meritul, nu guvernul, iar economia de piaţă se dezvoltă singură dacă este lăsată.

Comenteaza