ARDELENII AU NEVOIE DE O TRIBUNĂ: România. Un fel de ştampilã rotundã

Cine citeşte Constituţia Germaniei are surpriza totalã sã constate cã, dacã toate legile nemţilor ar dispãrea mâine, cu excepţia actului fundamental, oamenii şi instituţiile ar evolua la fel, feriţi de mari convulsii administrative.

începând cu libertăţile fundamentale şi până la distribuţia fondurilor (perecuaţiunea verticală şi orizontală), exportatorii de Mercedes par să se fi gândit la toate, într-un mecanism în care logica e piatră de temelie.  în mod evident, fiecare cuvânt din Constituţie se regăseşte în miile de legi şi această regăsire a dus, până la urmă, la proverbiala fluiditate a birocraţiei nemţeşti. Germania se arată ca o ţară împărtăşită de cetăţenii săi ca valoare supremă de civilizaţie şi nu ca argumentaţie protoistorică a limbii sau teritoriului însângerat.

 

Ca o comparaţie, francezii sunt cei care au sacrificat logicile administrative de dragul retoricii flambante; drept urmare, modelul francez al descentralizării e impregnat de jena recunoaşterii alterităţii, a dreptului la diferenţă.

între aceste două modele se află România, devenită, în timp, mai franceză decât Franţa în administraţie. Tentaţiile statului-tătuc, îmbătătoarea putere a ştampilei rotunde şi aşteptarea ca formulă de evoluţie economică – sunt numai câteva efecte perverse care dinamitează statul tocmai din prea multa lui putere. Discuţiile actuale despre descentralizare, practic regionalizare, par a fi ataşate până acum tentaţiei franceze a tatonării. Se fac proiecte pentru spitale regionale, pentru aeroporturi sau noi instituţii regionale, dar se păstrează acelaşi comportament financiar, în fapt supus temenelii. Banii care se duc la Bucureşti se întorc nu întotdeauna pe proiecte concrete, cât pe şmecherii politice sau pe acel lamentatio benevolentiae făcut din timp în timp de comunităţi. Se descentralizează responsabilităţi, dar nu şi resurse.

 

Aici e drama, dar şi pariul Transilvaniei. Tărâm ataşat ca mentalitate şi organizare rigorilor germane, partea asta de ţară îşi trăieşte acum dezamăgirea de a fi altfel. Riscul de a fi privită altfel. Un fel de concediu fără plată luat de la cursurile de istorie modernă. Nimeni nu s-a scandalizat când moldovenii şi-au făcut partid, ba l-au cumpărat imediat la jumătate de preţ. Când Fenechiu şi-a pus instalatorii prin ministere, presa din Bucureşti tot despre ex-centricul Grup de la Cluj vorbea. Când haitele de răzgândaci din marile partide o dădeau întoarsă cu prim-ministeriatul, Boc era de vină că are consilieri clujeni...

 

Ceea ce se întâmplă acum are legătură directă cu inconsistenţa statului român. Obişnuit să se declare bun vecin doar cu Marea Neagră, Statul n-a luat aminte că poartă războaie de durată cu propriii cetăţeni. A confundat visurile românilor obişnuiţi cu somnul de frumuseţe de prin ministere. A trecut cu vederea că visul de veacuri al contribuabilului nu era priponeala pe cele mai înalte culmi, ci să nu mai dea şpagă la doctor.

 

Transilvania “beneficiază” acum de un exces de atenţie. Mai e un pic şi pe Dâmboviţa se va vorbi că de-aia nu-i posibilă regionalizarea, că o ia Ardealul prea înainte (aşa cum s-a mai spus, la nivel înalt). Locul determinărilor tehnice presupuse de regionalizare va fi în continuare ocupat de emoţii şi statistici, toate pornind de la logica teritoriului disputat. Or, aici, ardelenii vor trebui să spună: gata! Fără pretenţii de club select, fără superiorităţi negociate, dar cu fermul ataşament la modernitate.

 

 Va trebui să-şi amintească, Transilvania, că a fost prima ţară din lume care a recunoscut pluralismul religios. Că a fost printre marile puteri europene care au semnat Pacea de la Westfalia. Că a fost o patrie bună atunci când mulţi aveau nevoie de o ţară. Că s-a unit cu România dintr-un sentiment istoric al privirii în ochi, al re-găsirii, şi nu din nevoi acute de acuplare. Că, în definitiv, pentru memorie n-ai nevoie de aprobare de la Bucureşti.

CITEŞTE PE ACEEAŞI TEMĂ:

Ardelenii au nevoie de o tribună: România şi identitatea ei falimentară

Ardelenii au nevoie de o tribună: Unde va fi Transilvania în noua Românie

Ardelenii au nevoie de o tribună: Puşca şi cureaua lată, ce ardelean eram odată!

Ardelenii au nevoie de o tribună: Bucureşti - Iaşi - Cluj, sau despre centru şi periferie

Ardelenii au nevoie de o tribună: De ce o tribună a Ardealului

Ardelenii au nevoie de o tribună: Cine se teme de ardeleni?

Ardelenii au nevoie de o tribună: Complexul de clujean al lui Emil Boc

Ardelenii au nevoie de o tribună: Ardelenisme

Ardelenii au nevoie de o tribună: Ca o imensă scenă, Transilvania...

Ardelenii au nevoie de o tribună: Capitala noastră, oraşul lor

Ardelenii au nevoie de o tribună: Clujenii sunt de vină

Ardelenii au nevoie de o tribună: Piuneza din fundul ardeleanului

Ardelenii au nevoie de o tribună: Premierul semipur