ANALIZA CUPEI MONDIALE Importanţa personalităţilor

Personalităţile – adică oameni pricepuţi, capabili de efort, având viziune şi gata să îşi asume, la nevoie, cu răspundere, iniţiative – sunt hotărâtoare în reuşita acţiunilor, chiar dacă forţa aparţine mereu grupurilor, echipelor.

 în definitiv, numai unde acţionează nu doar indivizi, ci şi personalităţi efective, se ating performanţe care ies din obişnuit. Personalităţile, şi nu colectivele, sunt cele care creează efectiv. Unde lipsesc personalităţile, poate fi descurcare, eventual funcţionare, dar nu sunt performanţe aparte. Nu observăm oare astăzi, tocmai în administraţia actuală a ţării, cât de mult contează faptul că sunt activişti politici docili, sunt “şefi (bosses)” gonflaţi în roluri, mai sunt încă o mână de manageri veritabili, dar lipsesc oamenii de stat (leaderii)?

 

în fotbal, împrejurarea că sunt performanţe acolo unde sunt personalităţi este la îndemâna oricărui observator.

 

 Faptul este intuitiv, destul de intuitiv. Iar în preajma începerii turneului final al campionatului mondial de fotbal, din Africa de Sud, 2010, mă întreb, luând în seamă loturile anunţate ale echipelor: care sunt, de fapt, jucătorii care promit să imprime nivelul competiţiei? Cum se prezintă echipele sub aspectul înzestrării cu personalităţi fotbalistice capabile să schimbe soarta partidelor?

 

Două fapte mi se impun din capul locului. La turneul final 2010, echipele de referinţă au preferat să vină cu personalităţi consacrate, încât prea puţine mari talente îşi anunţă deocamdată consacrarea prin turneul final. Franţa, de pildă, aduce jucători deja validaţi, Argentina la fel (poate cu excepţia agilului atacant Aguero), Anglia procedează identic, Germania (în afara inteligentului Badstuber) este echipa consacrată, Olanda are aceeaşi opţiune, Italia nu a schimbat aproape nimic semnificativ în lot, Brazilia la fel. Se preferă, în mod vizibil, jucătorii maturizaţi, în stare să ia pe umeri răspunderea rezultatului.

 

 A doua observaţie este aceea că Europa rămâne, în continuare, terenul principal al validării fotbalistice. Covârşitoarea majoritate a jucătorilor proeminenţi ai echipelor participante la turneul final din 2010 joacă în campionatele europene (mai ales englez, spaniol, italian, german, francez).

 

O altă observaţie pe care o fac se referă la şansele echipelor, din punctul de vedere al deţinerii de personalităţi fotbalistice. Franţa, de pildă, vine cu o echipă bine garnisită cu personalităţi în apărare (Abidal, Sagna, Gallas, Evra), strălucită la mijloc (cu Gourcuff, Toulalan, Malouda, Diarra), dar cu o înaintare ce depinde de forma lui Thierry Henry (căci Ribery, Anelka, Cisse, Govou nu au, totuşi, anvergura conducerii cu succes a atacului).

 

Argentina mi se pare mai echilibrată (cu Higuain, Messi, Tevez, Milito, Aguero în atac, Demichelis şi Samuel în mijlocul defensivei, Mascherano şi Veron la mijloc), dar portarul rămâne o problemă. Anglia şi-a acoperit bine compartimentele, dar nu cred că va putea obţine victoriile necesare câştigării titlului cu Crouch şi Heskey. Germania depinde prea mult de travaliul, mereu impunător, al lui Schweinsteiger, iar în atac, de forma (rareori confirmată) a lui Podolski şi de angajamentul pe teren al lui Klose.

 

Olanda are una dintre cele mai bune acoperiri cu personalităţi ale compartimentelor, încât, în condiţiile bunei disciplinări a eforturilor, va fi greu de învins. Italia va plăti scump pentru că atacul a rămas descoperit (Iaquinta sau Gilardino fiind sub nivelul antecesorilor lor). Brazilia vine cu Robinho şi Fabiano în atac, încât jocul lui Kaka va fi hotărâtor. Spania este, aidoma Olandei, o echipă bine înzestrată cu personalităţi consacrate în toate compartimentele şi are un antrenor (del Bosque) experimentat în bătălii grele, încât perspectivele îi surâd acum, la începutul competiţiei.