Sexismul între “comentatorul” Marian şi Malcolm Gladwell

Nu am să mă prefac jignită: curajul, din punctul meu de vedere, este o calitate, deci le mulţumesc în egală măsură tuturor. Dacă mai mulţi am avea curajul să scriem ce gândim, la modul public şi organizat, poate am fi un pic mai departe. Individual sau colectiv. Printre cititorii ideilor mele l-am întâlnit şi pe "Domnul Marian". El n-a avut laude multe de împărtăşit, utilizând şi mai puţine cuvinte şi adresându-mi-le cu titlul: "Următoarea Doamnă Udrea", la modul batjocoritor probabil la adresa studiilor pe care le fac şi/sau la faptul că sunt femeie. Răspunsul meu nu reprezintă un act de răzbunare, nici o dovadă a faptului că m-am supărat. Oamenii care judecă repede, iar apoi îşi spun părerea, considerând-o cel mai mare adevăr de pe pământ, mă amuză. Nu o cunosc îndeajuns pe Doamna Udrea, însă, ca orice cititor a presei româneşti, îl pot asigura că şansele ca eu şi dânsa să avem o istorie comună sunt minime; cât despre un viitor asemănător, nici nu se poate discuta. Însă mă întreb ce ne face să rostim "bibliceşte" vorbe triaviale, de cele mai multe ori, gratuite.

Stereotipurile se nasc în noi fără să vrem, alimentaţi fiind cu exemple publice mai ceva ca reclamele plătite. Din cauza asta, poliţiştii francezi aleargă după purtătoarele de burka, americanii sunt văzuţi ca fiind proşti sau obezi sau toţi românii sunt mâncători de seminţe (stereotipul românului mâncător de seminţe mi-a fost subliniat de un turist venit de peste ocean; din nefericire, doar cu atât a şi rămas, plus două pungi de Nutline în bagaj). De parcă ne e scris în gene, ne naştem cu arma în mână, cu burger-ul în biberon sau cu floarea-soarelui la poartă. Sexismul domnului Marian nu este mai grav decât orice altă manifestare publică a ignoranţei, aceea care susţine că blondele, evreii şi cuplul rural Ion şi Maria din bancuri sunt extratereştri, nu stereotipuri populare. Desigur, doamna Udrea ne face oarecum, un deserviciu. Dar nonşalanţa cu care dumneaei reprezintă prost populaţia feminină în politica românească nu este mai condamnabilă decât nonşalanţa cu care spectatorii politicii români (mă refer aici la cei pasivi, care fac politică la nivel declarativ pe terasă la cafea sau bere, dar şi la cei care eşuează într-un eventual dialog activo-constructiv) îi observă mai degrabă pantofii lăcuiţi decât programul politic. Sau lipsa lui.

Manifestări sexiste în publicul românesc sunt prezente peste tot. Mai nou, au apărut termenii de "pitzipoancă" şi "pisi". Doamne fereşte să te prindă din greşeală vreun blitz cu buzele ţuguiate între un "te-aş pupa, dar nu acum", că eşti pitzipoancă. La fel, Doamne fereşte să conduci o maşină mai scumpă decât tradiţionala Dacie, că atunci eşti, fără discuţie, "parcată" direct în garajul "pisiilor". Dar şi mai grav, nu cumva să vorbeşti despre politică, fiindcă imediat ţi-e lipit pe piept name-tag-ul de "viitoare" Doamnă Udrea.

Faptul că doamna Udrea a introdus tocurile sau costumul de baie paietat în politica românească este complet neadevărat. Evident, dumneaei a avut cel mai mare succes. Asta pentru că a ştiut, voluntar sau nu, pe de-o parte să-i intrige pe câţiva purtători de opinie, iar pe de alta, să-i incite pe cei mai puţin îndreptaţi către aceste îndeletniciri - inutile, când sunt "executate" pe termen scurt, şi care presupun un anumit risc pe termen lung. Însă gradul de stereotipizare nu este, din nefericire, indirect proporţional cu nivelul educaţiei, dacă ar fi să citez direct din cartea mea de psihologie (unde studiem creierul şi sinapsele, tocmai ca să fim clari şi să nu facem alegaţii nefondate pe baza unor "studii" publicate în Cosmopolitan!). Malcolm Gladwell, scriitorul celebru american, autor al cărţilor "The Tipping Point" şi "Blink", a fost "descoperit" că este rasist, în urma participării în câteva studii executate la Harvard, deşi el este jumătate de culoare. Nu are rost să spun că nu este nici needucat şi nici nu are un comportament rasist. Descoperirea aceasta mai mult l-a pus pe gânduri decât l-a amuzat. Probabil că explicaţia adevărată este ţinută în secret de micuţa "boabă" de creier numită "amigdală", la care se adaugă contextul social în care trăim. Şi-atunci îl înţeleg pe Domnul Marian, "comentatorul" articolului meu despre ...pentru că, la fel ca nouă tuturor biologia şi raportarea la mass-media îi joacă feste. Prejudecata este exprimarea unei emoţii. Ură, frică, dezgust. Nu îl critic pe cititorul meu pentru faptul că a generalizat, ci sunt dezamăgită de el şi de alţii ca el care îşi scriu cu rapiditate pe foaie, blog, reviste etc. impulsurile înainte de a le filtra şi prin celelalte părţi ale creierului. Că Malcon Gladwel a fost găsit rasist nu înseamnă că-şi înjură fraţii de etnie pe stradă. Este o deosebire între a fi incapabil de a înlătura pe vecie nişte sentimente şi a le exterioriza.

Teoretic, ca să nu cădem victimele stereotipizării ar trebui să nu simţim într-un mod emotiv. Însă exemple ale oamenilor care nu au emoţii spun că varianta asta nu este una fericită. Un bărbat din Statele Unite care a suferit o operaţie pe creier a rămas incapacitat emotiv. La vederea unor poze ce reprezentau cele mai groaznice atrocităţi umane sau spectacole dezgustătoare, omul era în stare să le descrie în cele mai mici amănunte fără să-şi încrunte fruntea sau să scrâşnească din dinţi. Cum era incapabil de ură, dispreţ sau frică, la fel era incapabil şi de pasiune sau iubire. Şi-a pierdut slujba, nevasta şi copiii. Partea bună, dacă îmi permiteţi să glumesc sec, este că era incapabil şi de a stereotipiza. Dar dacă nu vreau să îl cert pe Domnul Marian, nu vreau nici să-i găsesc o scuză. Cu toţii suferim de stereotipiile noastre, în orice moment al evoluţiei intelectuale în care ne găsim. Declaraţiile că oamenii, un grup al lor, ar fi într-un fel sau altul ar trebui însă să rămână în locul unde se nasc idei, până la dizolvarea lor în teorii şi definiţii un pic mai raţionale. Câţiva dintre oameni, care încearcă şi aceste puneri în mişcare ale raţiunii, gândesc de două ori înainte, chiar cu riscul de a nu mai avea după aceea nimic "interesant" de spus.

Cristina CALANCEA

Cristina Calancea a studiat Jurnalistica la UBB Cluj şi a lucrat ca ziarist TV. În prezent studiază Ştiinţele Politice la Universitatea Columbia, New York, USA