Noua revoluţie antreprenorială. Moşteniri şi modele

Mi-a atras atenţia o declaraţie a lui Sever Voinescu, care comentând asupra măsurilor de austeritate pentru care guvernul şi-a asumat responsabilitatea, spunea că “un avantaj al crizei este că se prăbuşeşte iluzia că statul este cel care dă permanenţa”.

 

Acum, când statul dă semne că se pregăteşte să-şi abandoneze sute de mii de angajaţi într-un efort nemaivăzut de optimizare bugetară şi debirocratizare, sunt foarte mulţi cei care realizează că a fi funcţionar nu este o opţiune în carieră. în mulţi dintre aceştia, fără ca ei neapărat să o ştie, arde o mică flacără de veghe antreprenorială, descrisă simplist  la modul “trebuie să fac ceva, nu ştiu ce, că statul nu mă mai ajută”. Majoritatea celor cărora antreprenoriatul nu le dă pace vor alunga acest “gând rău”, încercând să găsească o altă soluţie, mai simplă, mai facilă, pentru că “este foarte greu”, mediul de afaceri “este perturbat de criză”, “nu există soluţii” şi alte văicăreli profesioniste.

 

Dacă statul nu oferă permanenţă, ce poate face pentru a cultiva instinctul de antreprenor care zace în fiecare român şi pentru a nu-şi abandona copiii fără minime soluţii de supravieţuire? în primul rând, să verifice modelele şi moştenirile de succes din alte părţi. Cu alte cuvinte, vrei să ştii ce e acela greu, de unde şi cum au început unii să îşi revină? Să ne uităm la câteva ţări în care greul este definit în mod diferit faţă de modul în care îl reflectăm noi.

 

Rwanda este o ţară în care acum 20 de ani genocidul era politică socială (au fost ucişi un milion de oameni în 100 de zile). în 2001 preşedintele ales a pus în fruntea agendei promovarea antreprenoriatului, dezvoltând o strategie naţională a cafelei, Rwanda având în aşteptare o marcă extrem de cunoscută a boabelor magice. A luat consultanţi, a investit în exploatarea ştiinţifică şi prelucrarea industrială raţională a cafelei şi a adus-o pe rafturile supermagazinelor şi cafenelelor din Europa şi SUA.

 

Taiwan reprezintă un exemplu de dezvoltare explozivă economică în ultimele decenii, deşi se află sub răsuflarea sistematică a Chinei. Povestea începe în anii ‘70, când zeci de mii de ingineri taiwanezi au plecat în SUA pentru a se instrui. în anii ‘80, guvernul a creat un grup de consultanţă strategică format din 15 experţi instruiţi în străinătate care urma să creeze infrastructura ştiinţifică şi educaţională pentru dezvoltarea intelectualităţii. în anii ‘90, peste 50.000 de specialişti s-au repatriat şi contribuie la saltul imens pe care ţara l-a făcut în IT şi comunicaţii.

Medellin, Columbia, leagăn al crimei organizate, s-a transformat în ultimii cinci ani în unul al antreprenorialismului. Primarul ales în 2003 a forjat o strategie complexă de prosperitate inclusivă. A creat centre de inovaţie, infrastructură educaţională publică, programe de microfinanţare a celor săraci. Medellinezii sunt mai departe de droguri, mai optimişti, mai prosperi, mai siguri.

 

 în Islanda prosperitatea s-a clădit pe unul dintre cele mai ostile şi dificile medii de pe pământ. Esenţa culturii antreprenoriale este o moştenire vikingă, care spune că trebuie “să pescuieşti când peştii sunt acolo, nu când este vreme bună”.

Trebuie să luăm şi modelul grecesc, cu toate că au abătut apocalipsa asupra Europei (sau poate tocmai de aceea).

 

 în ciuda volatilităţii politice a anilor ‘70 şi ‘80, Grecia a ştiut ce are: turism şi agricultură. Indiferent de lideri, ţara a investit în infrastructură şi în programele de dezvoltare necesare pentru a clădi pe cele două temelii. Ştie cineva că această ţară, la o populaţie de 15 milioane de oameni, are 16 milioane de firme înregistrate sau că tradiţia spune că grecii nu lasă copiilor o casă sau o maşină, ci o firmă din care ei pot trăi? Mai ţine minte cineva că şi Grecia a pus fitilul care a aprins prima revoluţie antreprenorială din România anilor ‘90?