ANALIZA CUPEI MONDIALE: Reflecţii

Văzând meciuri precum Slovacia-Italia, Franţa-Mexic şi, în optimile de finală ale campionatului mondial de fotbal, Argentina-Mexic şi Brazilia-Chile, rămâi uimit de valoarea jocului outsiderilor.

In fiecare dintre cazuri, echipa socotită cu a doua şansă nu a jucat mai prejos de cea creditată cu cele mai multe şanse.

 

Pe anumite porţiuni ale jocului, dimpotrivă. în legătură cu fiecare caz se pune întrebarea: Cine câştigă în fotbal şi, de altfel, în viaţă?

 

Este evident că nici lotul Slovaciei şi nici lotul Mexicului nu concurează notorietatea jucătorilor Italiei, respectiv ai Franţei. In definitiv, nu ştim cine este Buffon sau Pirlo în echipa slovacă, şi nici Gourcuff sau Thierry Henry la mexicani. Notorietatea, însă, nu spune totul despre valoare, iar noi valori pot să apară şi apar efectiv continuu.

 

Valoarea se poate impune sau nu (în definitiv câţi oameni de valoare mai ridicată decât a contracandidaţilor nu pierd competiţii sau, cel puţin în România de azi, câte nulităţi profesionale nu devin decidenţi?), pe termen scurt sau pe termen lung. Sunt mereu de preferat valorile pe termen lung. Dar şi astfel de valori trebuie să se confirme în fiecare moment. Nici Italia şi nici Franţa, în meciurile menţionate, ca şi în celelalte meciuri, din ajunul acestora, nu au realizat prestaţia specifică a fotbalului – jocul superior în teren, secondat de marcarea golurilor – şi au pierdut în consecinţă, Slovacia şi Mexicul câştigând pe merit şi anunţând primenirea elitei fotbalului.

 

Meciurile Argentina-Mexic şi Brazilia-Chile permit o altă reflecţie (partida Olanda-Slovacia, încheiată cu calificarea în sferturile de finală, aşteptată, a primei echipe nu ridică probleme datorită superiorităţii vizibile, ca joc, ca scor, a acesteia). Nici Mexic şi nici Chile nu s-au prezentat, cel puţin ca joc, în inferioritate fără de celebrii lor adversari. Nici măcar tehnica individuală a jucătorilor nu a făcut diferenţa semnificativă. Cum se câştigă, aşadar?

 

 Argentina şi Brazilia au, evident, în fotbal, nu doar ştiinţa jocului, ci şi ştiinţa superioară a felului de a duce la capăt jocul, adică de a marca goluri adversarilor. S-a văzut că poţi juca de la egal la egal cu un adversar, dar acesta ajunge să marcheze mai mult pe tabela de scor şi să învingă. Ca şi în viaţă: nu doar jocul în teren contează, ci şi capacitatea de a duce la capăt o acţiune (propoziţia sună mai acut în România, unde rareori ceva salutar se duce până la capăt!).

 

De aici nu ar trebui trasă concluzia că doar marcarea golurilor contează în fotbal (sau doar atingerea scopurilor, pe orice cale, în viaţă!). în fapt, contează nu doar golurile, ci şi jocul care le face posibile, chiar dacă nu există, cum speră rigoriştii, o corelaţie necesară între joc şi scor. în fapt, mai ales în chestiuni de adevăr şi de morală, contează adevărul şi binele, împreună cu calea pe care s-au obţinut.