Un tunel în Muntenegru

Republica Muntenegru, care are 670.000 de locuitori, arată ca un veritabil stat al Uniunii Europene. Deşi războiul din Iugoslavia a întârziat-o în acest proiect. Este o mică Elveţie pe Coasta Dalmată.

Şi are nu unul, ci două tuneluri săpate în munte, în lungime totală de 6 kilometri. Despre această lucrare voi vorbi. Motivul este umilinţa pe care am simţit-o ca român atunci când am trecut, la propriu, prin Muntenegru.

           

în 1991, Petre Roman, pe atunci prim-ministru al României, a încercat să iniţieze un proiect care ar fi putut asigura o importantă legătură rutieră pentru traficul naţional, dar şi locuri de muncă pentru mii de familii de mineri. Era vorba de o străpungere prin munţi, de un tunel Comarnic – Timiş, în lungime de 32  kilometri. Ar fi costat atunci de zece ori mai puţin decât solicită acum Bechtel, în baza unui contract bătut în cuie. De ce nu s-a făcut în 1991? De ce nu s-a făcut nici până azi?

           

Ministrul Transporturilor, atunci, ca şi încă de câteva ori mai târziu, era Traian Băsescu, actualul Preşedinte al României. Tunelul Comarnic - Timiş a rămas un simplu gând al unui premier debarcat de reacţiunea comunistă, pentru că Traian Băsescu s-a opus. Refuzând până şi să facă un proiect. Şi tot el este responsabil, alături de ceilalţi trei pedelişti care au mai condus acest minister, că nu avem nici până astăzi tunelul Comarnic – Timiş. O legătură civilizată între două provincii istorice româneşti. O arteră indispensabilă dezvoltării turismului şi schimbului de mărfuri.

           

în Muntenegru, 6 kilometri de tunel au fost construiţi într-un timp record. în circa doi ani. Numai prin forţe proprii. La nivelul celor mai înalte standarde ale Europei Occidentale. A costat, tot aşa cum ar fi costat Comarnic – Timiş în 1991, adică de zece ori mai puţin decât va primi Bechtel, dacă va face vreodată lucrările. Iar ceea ce este mai important e că noi, cu o populaţie de peste 20 de milioane de locuitori, eşuăm de douăzeci de ani în materializarea unui proiect rutier indispensabil modernizării României, în timp ce Republica Muntenegru, stat nemembru al Uniunii Europene, nebeneficiar al unor fonduri destinate unor asemenea lucrări şi cu o populaţie de numai 670.000 de locuitori, a reuşit. Repet şi insist, fără niciun fel de sprijin din afară.

           

Un tunel prin Muntenegru şi absenţa unui tunel prin Munţii Carpaţi mă umileşte, ca cetăţean român. Pentru că un simplu tunel face diferenţa dintre o conducere potentă şi o conducere impotentă.

           

Cum ar fi fost România, dacă nu am fi avut mineriadele, în special pe cea din septembrie 1991, care a aruncat ţara cu douăzeci de ani în urmă, izolând-o de valorile occidentale? Cum ar fi arătat România, dacă miile de familii de mineri ar fi avut de lucru şi ar fi putut trăi în mod decent? Cum ar fi arătat România dacă reacţiunea comunistă nu i-ar mai fi putut asmuţi pe mineri împotriva Guvernului?

           

Iată puterea simbolică a unui simplu tunel. Te mândreşti când îl ai şi eşti umilit ca cetăţean atunci când nu îl ai. Ei îl au. Noi, nu.