Menţionăm că în intervalul 1976 – 1990 nu s-a admis depăşirea intravilanului, în timp ce în 1999 s-a sărit de 3.978 hectare la 6470 hectare, deşi în intervalul 1989 – 1999, populaţia, după un salt pozitiv în 1993, a scăzut (!), iar în continuare, tendinţa nu este favorabilă. Că oraşul creşte, o dovedeşte continua racolare în timp a localităţilor învecinate, ca şi amplificarea dimensiunilor celor două axe Nord – Sud şi Vest – Est, care vor atinge pragurile 3 000 m, respectiv 5.950 m în secolul XVIII, 3.800 m, respectiv 7.350 m în secolul XIX şi 12.650 m, respectiv 13.500 m (cu tentaculul spre Chinteni) în 1999.
După 1990, se renunţă la corsetul politic impus în 1976, de a nu ieşi din limita celor 3.978 hectare şi economia de piaţă va fi un bun mediu pentru ca iniţiativa privată să treacă la o accelerată achiziţie de terenuri, fie pentru mici unităţi economice (preferându-se arterele echipate), fie pentru locuinţe mascate sub denumirea de case de vacanţă, preferându-se zona Făgetului, unde se vor face şi defrişări. Amintim însă că există un set de reglementări urbanistice acceptate de Consiliul Local prin aprobarea în 1999 a PUG-ului.
Numai că promiterea de către investitori a noi locuri de muncă, promisiune diminuată pe parcurs, a unor dotări sociale sau spaţii verzi necesare noilor locuinţe, uitate după realizarea fondului locativ şi, evident, perspectiva creşterii încasărilor la bugetul local, vor determina o neglijare din partea administraţiei a reglementărilor, ajungându-se astfel la aşa numitul urbanism derogatoriu. în felul acesta, în ultimii ani, nu mai putem afirma că ne înscriem într-un “viitor proiectat”, respectiv controlabil, ci suntem, cumva, în derivă, la discreţia unor curenţi ai intereselor de moment.
Or, miniştrii responsabili cu dezvoltarea urbană din statele membre ale Uniunii Europene vor semnala mereu, începând din 1990, că “avem din ce în ce mai mare nevoie de strategii integrate şi de acţiuni coordonate” (2007), pentru a se putea atinge dezideratele unui oraş ecologic, oraş social (al echităţii pentru toate zonele), oraş competitiv, respectiv un oraş ce se pregăteşte permanent pentru înfruntarea neprevăzutului.
Nu ştim ce propuneri au făcut cele două echipe ce au participat la concursul“Temă pentru PUG” – plan urbanistic general (deşi am cerut organizarea unei dezbateri la Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Transilvania – OART), dar presupunem că au avut în vedere şi regândirea structurii urbane funcţională şi spaţială prin prisma unui oraş policentric; reconsiderarea periurbanului ce are scadenţă în 2011 ca supapă a dezvoltării municipiului, fără a se uita de relaţionarea cu Aria Metropolitană Cluj; evitarea formării de enclave rezidenţiale şi asigurarea coerenţei între ce am moştenit şi ce propunem; promovarea calităţilor cadrului natural; asigurarea unei echitabile accesibilităţi (având în vedere conexiunile la centuri, ierarhizarea funcţiei de modul de parcurgere, respectarea cerinţelor ecologice); propunerea unor politici urbane adecvate pentru zonele defavorizate sau depăşite funcţional ca şi pentru evoluţia coridoarelor de dezvoltare (conectori între viitoarele componente ale Ariei Metropolitane Cluj), ca şi localizarea unor poli de mare interes.
