Mai grav, chiar. Pentru că şi-a produs deja efectele devastatoare. Dezastrul din învăţământul românesc. Statisticile vizând rezultatele bacalaureatului sunt înspăimântătoare. Cu 12 la sută mai puţini tineri au reuşit să treacă examenul. Numărul celor care nici măcar nu s-au prezentat este uriaş. Iar rezultatele celor care au reuşit să treacă cu bine de probă sunt submediocre. Acest barometru, reprezentat de rezultatele de la bacalaureat, este valabil pentru întregul învăţământ românesc.
Nu am de gând să-i fac un rechizitoriu, în mod special, lui Daniel Funeriu, ministrul PD-L al Educaţiei. Cu toate astea, nu pot să nu remarc faptul că, sub administraţia sa, dintr-o cădere lentă a învăţământului românesc s-a ajuns la una abruptă. 12 la sută mai puţini candidaţi care au reuşit la bacalaureat, în comparaţie cu anul precedent, înseamnă, în sine, un dezastru.
Care nu poate fi pus într-o relaţie imediată şi directă cu crizaă, la nivel global, ori cu amplificarea acestei crize, la nivel naţional, prin impotenţa şi reaua-credinţă a guvernanţilor. Acest bilanţ, însă, al guvernării Boc - Băsescu va fi făcut mai târziu. Direct de către electorat. Pentru că Parlamentul e demonizat, iar presa, în concepţia Executivului, nu mai contează.
Să ne ocupăm puţin de procesul decăderii alarmante a învăţământului românesc. Dincolo de disputele politice. Cu o singură excepţie, de scurtă durată, mandatul domnului Andrei Marga, am asistat la o decădere constantă, dramatică şi din ce în ce mai accelerată a nivelului de educaţie. O educaţie care nu a fost în 20 de ani niciodată prioritatea vreunui guvern. Deşi ar fi trebuit să fie. Dacă ne gândim că singura bogăţie autentică a unei ţări este reprezentată de cunoştinţele, de deprinderile şi de cultura cetăţenilor săi.
Atunci când, cu ajutorul tancurilor sovietice, trădându-şi ţara, comuniştii au venit la putere, sub aspectul educaţiei, au găsit o situaţie deplorabilă. Peste 60 la sută dintre cetăţeni, după unele statistici chiar 80 la sută, erau analfabeţi. Dincolo de nenorocirile aduse de comunism, sub aspectul învăţământului, a fost stabilită o prioritate cu efecte pozitive. Şi anume, asanarea analfabetismului. Şcolarizarea tuturor românilor. La capătul erei comuniste, în decembrie 1989, mai erau, totuşi, analfabeţi într-o proporţie de 20 la sută. Saltul, însă, fusese uriaş.
Ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani? în prezent, peste 40 la sută dintre români sunt analfabeţi. Cifra neştiutorilor de carte s-a dublat. în acest ritm, în următorii 15 - 20 de ani, riscăm să ne întoarcem în 1947. îngrozitor.
România nu va putea creşte niciodată, dacă cetăţenilor ei nu li se asigură un grad ridicat de educaţie. Dar asta înseamnă ca învăţământul să devină cu adevărat o prioritate. O prioritate naţională, şi nu doar la nivelul unor simpozioane organizate când şi când, de poză, la Palatul Cotroceni. Rezultatele de la acest bacalaureat sunt un semnal cât se poate de precis. Că ne confruntăm cu un dezastru mult mai mare decât cel al inundaţiilor. Şi de durată.
