Cu siguranţă, pot exista şi acuze susţinute sau nu, dar nu poţi să reduci activitatea a sute de ziarişti oneşti, analişti şi editorialişti la nivelul unui păcat acuzativ. ZIUA a fost un ziar temut şi poate tocmai de aceea şi respectat, dar şi controversat. Nu poţi să reduci un ziar însă la o acuzaţie.
îmi amintesc de studenţia mea cu maximă plăcere, o studenţie în care dimineaţa, la Arizona, citeam ziarele la o cafea, o Sana şi un corn. Cătă Baba cumpăra România Liberă şi Evenimentul, Andi Boer lua Adevărul şi Sportul Românesc, iar eu cumpăram Cotidianul şi Ziua. Ne adunam 8-10 colegi, cu Doru Todorescu, Eugen Sabo, Edy Helwig, Florin Feşnic, Sergiu Ţâra, Adi Magdea, Cosmin Cismas, Iulius Rostaş şi citeam din mână în mână cele şase ziare.
Comentam şi analizam apoi, la seminarele de după-amiază, cu profesorii Dan Pavel, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş, Vasile Boari, Peter Wagner, Claude Karnoouh sau Dorel Şandor, Sorin Mitu şi Sorin Antohi cele apărute în ziarele vremii. Nu pot exclude din viaţă acea perioadă şi nici bucuria cetitului presei alături de colegi şi prieteni dragi. Nici unul dintre noi nu ne permiteam să cumpărăm toate ziarele, dar le citeam fiecare dintre noi, cumpărând unul sau două dintre cele mai importante ziare ale vremii.
Nu poţi exclude din istoria presei nici scandalul “Firul roşu” şi nici “Iliescu-KGB”, aşa cum nu poţi să nu ţii seamă de sutele de investigaţii şi anchete care au făcut istorie la vremea lor. Cu siguranţă, au existat şi derapaje, dar presa post-decembristă şi societatea românească au fost influenţate şi de cotidianul ZIUA. Astăzi, după 15 ani de apariţie, ZIUA şi-a încetat activitatea print. Poate, totuşi, pentru puţin timp. Nimeni nu spune astăzi că primul ziar românesc ce a avut ediţie on-line a fost ZIUA, nimeni nu spune astăzi că primul ziar românesc cu ediţie în afara graniţelor a fost “ZIUA USA”, aşa cum nimeni nu vrea să-şi amintească nici faptul că primele ediţii locale şi regionale ale unui ziar românesc au fost înfiinţate de către ZIUA.
Majoritatea îşi amintesc azi doar de lucrurile urâte sau de acuzaţiile care au făcut şi ele parte din istoria acestui ziar. Lucrurile frumoase şi contribuţia la scrierea unor pagini de istorie sunt trecute sub tăcere. De unii, din neştiinţa, iar de către alţii, din răutate sau ticăloşie. Am citit acest ziar încă de atunci când lupta împotriva “Patrulaterului roşu”, în anii 1994-1996, aşa cum am citit şi “Bulina roşie” sau albastră, “Adevărul curb”, “Cotidianul lui Raţiu şi Tia Şerbănescu” sau “România Liberă a lui Băcanu”.
Nu cred că un om normal la cap, dispus să nu uite, dar să ierte, poate să se bucure de închiderea unui ziar. Oricum ar fi fost el perceput de lume şi oameni. La revedere, “ZIUA”! Mulţumesc!
PS Cele două ziare pe care le aduceam eu în timpul studenţiei în “Arizona” şi-au închis ediţiile print, mă întrebam ieri oare ce aş fi cumpărat să citesc alături de colegii mei astăzi...? Poate, doar “Gândul” şi “ZIUA de CLUJ”.
