Putem, în acest context, să privim la noile baluri româneşti, mai ales la ultimul organizat de politicieni, majoritatea dintre ei intelectuali de rasă, de o mare fineţe şi profundă cunoaştere. Am putea să înţelegem manevrele rareori inteligente apaţinând strategilor de partid care ne cred retardaţi şi încearcă să ne vândă flăcări, pulovere, basme, minciuni şi speranţe de culoare mov, violet sau lila, culoare trucată, de altfel, pentru că fondul ei real este ba portocaliu-pdl, ba roşu-psd.
Plecând de la ideea că românul îşi dă pălăria pe ceafă şi cască gura la tot ceea ce nu pricepe, încercând să dezlege mistere care nu există, anumiţi domni din politica românească execută salturi în paranormal ca într-o piscină plină cu taine, trăgând după ei o întreagă naţie care are un comportament ovin. Talanga înţelegerii energetice atârnată la gâtul domnului Geoană, care devine tot mai simpatic, aruncă în hău gândirea românilor şi deschide un bal în care interogaţiile şi explicaţiile sunt trosnite în ritm rapid pe feţele taberelor adverse.
S-a ajuns în situaţia hilară în care beţia energetică încurcă prietenii cu duşmanii, nevestele cu amantele, foştii colegi de partid cu actualii, etc. Aburii beţiei energetice din politica “marelui bal paranormal”, neconvingător, de altfel, pentru capetele lucide, atacă instant minţile odihnite ale celor care nu au citit destul, nu au învăţat destul, nu au gândit destul şi acum fac politică, scriu în ziare, îşi dau cu părerea la televiziuni sau bârfesc tandru la colţ de stradă. Şi uite aşa, din aproape în aproape, pe principiul maionezei, balul organizat de familia Geoană, ex-primarul Ghişe, realizatori de emisiuni, vrăjitoare, ziarişti, vecini, rude, eu, tu, el, ea, s-a extins în interiorul hotarelor ţării, devenind o nouă “Cântarea României”.
Se emit teorii, se găsesc soluţii, sunt deconspirate secrete, totul devine un serial patetic şi inert, în culisele căruia foşti mateloţi hohotesc sacadat, privind în acelaşi timp în toate direcţiile. De aceea nu mă miră remarca extrem de profundă a lui Gigi boschetaru: “Fain bal!”. Lăsând deoparte tonul sarcastic-amar, să revenim la realitatea paranormalului. Există. Dincolo de simţurile noastre (neozic), apare enigmaticul “enizic”, extrasenzorialul despre care noi, cei aprinşi de văpaia violetă, nu ştim mai nimic. Iniţiaţii ştiu. Desigur, nu vrem să credem că aceştia sunt: călugărul Vasile Ţepordei, Mama Omida, Aleodor Manolea, tanti Geta sau Zgripţu, bătrâna mamă a deochiului.
Nu ne interesează nici Uri Geller, Djuna, Kaşprirovski, David Coperfielld sau alţii. Ei, cei din urmă desigur, stăpânesc mici crâmpeie din extrasenzorial care pot să minuneze, dar care nu explică nimic şi care nu întregesc cunoaşterea. Extrasenzorialul omenesc are, ca şi democraţia românească, caracter de unicitate. Toată lumea se pricepe la el. Toată lumea îl înţelege. Toată lumea îl practică.
Dar, mai ales, toată lumea îl duce într-un ridicol pe care planeta îl memorează şi din care românii şi România vor ieşi foarte greu. Imaginea voalată pe care o are ţara noastră în fotoexpoziţia naţiunilor se transformă într-o caricatură care stârneşte în loc de zâmbete frisoane. Mă întreb cu tristeţe: “Oare, care sunt limitele normalităţii noastre?” şi brusc devin îngrijorat pentru că nu ştiu dacă sunt normal, anormal, paranormal sau pretenţios EZOTERC.
O rapidă decantare epistemologică mă duce la concluzia că sunt un cetăţean român trecut uşor de 50 de ani, preocupat de ce se întâmplă cu el, cu familia lui, cu prietenii lui, cu toţi românii lângă care ar dori să trăiască mai bine, mai liniştit, mai împlinit. De aceea, cu o sfioşenie pe care nu pot să mi-o explic, vă mărturisesc: “Balul ăsta, al paranormalităţii româneşti, nu mă interesează!”. Şi dacă, în ultimele zile, “normalitatea” a devenit o perversiune, prefer să rămân pervers de normal.
