Video Caz șocant în Cluj: un pensionar de 77 de ani ar fi fost jefuit și atacat în propria casă. Două femei au fost reținute

Caz șocant în Cluj: un pensionar de 77 de ani ar fi fost jefuit și atacat în propria casă. Două femei au fost reținute

Două femei din județul Bihor, de 42 și 38 de ani, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi intrat în locuința unui bărbat de 77 de ani din comuna Ciucea și ar fi sustras 35.000 de lei.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, incidentul a avut loc în data de 27 august, în jurul orei 19.45. Bărbatul i-a sesizat pe polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin după ce ar fi surprins o femeie, pe care nu o cunoștea, în timp ce ieșea din curtea locuinței sale.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că femeia de 42 de ani ar fi pătruns în imobil și ar fi furat suma de 35.000 de lei. Cealaltă femeie, în vârstă de 38 de ani, ar fi avut rolul de a supraveghea zona și imobilul, sprijinind astfel activitatea infracțională.

Inițial, cele două au fost cercetate pentru tâlhărie calificată și complicitate la tâlhărie calificată. Potrivit anchetatorilor, atunci când bărbatul ar fi încercat să o împiedice pe femeia de 42 de ani să plece cu banii, aceasta ar fi exercitat acte de violență asupra lui.

Cele două femei au fost identificate și depistate în urma activităților desfășurate de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Bihor. Prejudiciul a fost recuperat doar parțial, fiind găsită suma de 5.000 de lei.

La data de 31 august, femeile au fost reținute pentru 24 de ore. Ulterior, în urma administrării de noi probe, polițiștii au stabilit situația de fapt și au schimbat încadrarea juridică a faptelor în furt calificat și complicitate la furt calificat.

La data de 1 septembrie, anchetatorii au formulat propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă a celor două femei pentru 30 de zile: una pentru furt calificat, iar cealaltă pentru complicitate la furt calificat.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Poliția precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .