Calificare. U-BT câștigă fără emoții cu CSU Sibiu și va juca în semifinalele Ligii Naționale
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Apr 2026, 19:39
- Sport
- Ascultă știrea
Formația antrenată de Mihai SIlvășan s-a impus pe teren propriu în cel de-al treilea meci al seriei, scor 87-65.
Încă de la început, gazdele au dominat clar și au ajuns rapid la 11-4. Sibienii au dat dovadă de lipsă de eficiență în fața unei defensive ce a avut intensitate, în timp ce la celălalt panou clujenii au făcut spectacol. Astfel, scorul a luat proporții, iar după primele 10 minute, tabela indica 30-12.
Oaspeții au arătat ceva mai mult ritm în startul sfertului secund și au reușit să reducă ecartul la 10 puncte. În ciuda evoluției mai solide a adversarilor, "studenții" au reușit să mențină o diferență confortabilă. Așadar, la pauză, U-BT era în avantaj, scor 51-37.
Scenariul din primul sfert s-a repetat și după revenire pe parchet. Gazdele au avut un run excelent, iar ecartul a crescut din nou. Mai mult, elevii lui Mihai Silvășan au încercat să ofere și spectacol fanilor, iar de remarcat e slam-dunk-ul spectaculos al lui Molinar. Așadar, ecuația învingătoarei era deja încheiată cu 10 minute înainte de final, când scorul era 71-51.
Cel de-al patrulea sfert a reprezentat o simplă formalitate pentru campioana României, care s-a îndreptat spre un succes așteptat. U-BT Cluj-Napoca s-a impus cu 87-65, a câștigat seria cu 3-0 la general și își așteaptă adversara din semifinalele Ligii Naționale, care se va alege dintre CSO Voluntari și SCMU Craiova.
Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Mitch Creek (16 puncte, 9 recuperări), urmat de Iverson Molinar (12 puncte, 5 pase decisive) și Dusan Miletic (11 puncte, 5 recuperări).











