Bolojan, decizie în privința rămânerii în fruntea PNL dacă moțiunea va trece. Ce a spus premierul
Prim-ministrul Ilie Bolojan a vorbit despre o posibilă plecare din fruntea partidului în cazul în care Guvernul va cădea.
"Aceste aspecte vor fi discutate de către colegii de partid, dar Partidul Național Liberal are un președinte ales prin Congres. Nu există niciun fel de probleme pe această temă, însă vă spun atunci când ești președintele PNL ai o mare responsabilitate pentru că pe această funcție, de-a lungul istoriei mai ales acelei în care Partidul Național Liberal a făcut ce trebuie pentru țara asta, au stat niște oameni care te obligă la un anumit comportament", a transmis Bolojan, conform mediafax.
Întrebat despre apelul făcut, miercuri, de PSD ca liberalii să renunțe la sprijinirea sa în funcție și să considere o formă de Guvernare fără Bolojan, actualul premier a declarat:
"În primul rând, este o lipsă de politețe și de respect, pentru că PNL, în această perioadă, nu a cerut niciunui partid care a fost în coaliție să facă anumite lucruri, să schimbe anumite persoane, să adopte anumite politici și sunt convins că partidul pe care noi îl reprezentăm a învățat câte ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani", a precizat premierul.
Moțiunea de cenzură înaintată de PSD, AUR și PACE – Întâi România urmează să fie votată, marți. Documentul a fost semnat de peste 250 de parlamentari, însă pentru ca moțiunea să treacă vor fi necesare 233 de voturi.











