GOLIAT, primul microsatelit artificial românesc trimis în spaţiu în cadrul unui program al Agenţiei Spaţiale Româneşti (ROSA) va fi lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pe 9 februarie, de la o bază din Guyana Franceză, potrivit unui comunicat.
Câteva sute de persoane s-au adunat, în această după-amiază, în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii din Bucureşti, pentru a şasea zi de proteste.
Aproximativ 300 de membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor picheta, vineri, sediul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), apoi se vor alătura manifestanţilor din Piaţa Universităţii.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, astăzi, după întâlnirea putere-opoziţie, că procedura de declanşare a alegerilor anticipate este, în prezent, "destul de complicată" şi "revizuibilă", dar poate dura, dacă există voinţă, până în martie, şi nu până în septembrie, cum susţine coaliţia.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că formaţiunea sa susţine organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare săptămâna viitoare, dar crede că solicitarea opoziţiei privind organizarea de alegeri anticipate "nu este soluţia bună".
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, după întâlnirea cu USL, că se pune întrebarea dacă merită declanşarea alegerilor anticipate, cum propune opoziţia, cu doar două, trei luni înainte de alegerile la termen, arătând că este un lucru la care clasa politică trebuie să dea un răspuns.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, după întâlnirea putere-opoziţie, că "nu s-a ajuns la niciun rezultat pozitiv", că nu s-au înţeles "pe nimic", că nu s-a progresat deloc şi că nicio cerere a opoziţiei nu a primit răspuns.
Premierul Emil Boc a declarat, astăzi, că la întâlnirea cu liderii USL s-a decis ca săptămâna viitoare să fie organizată o sesiune extraordinară a Parlamentului, el precizând că discuţia s-a axat pe alegeri anticipate, însă a arătat că organizarea acestora s-ar putea întinde până în august.
Liderii coaliţiei de guvernare, în frunte cu premierul Emil Boc, se întâlnesc, la ora transmiterii acestei ştiri, cu liderii USL Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.
Recomandări: