Comisia de revizuire a adoptat, luni, o serie de amendamente prin care referendumul naţional poate fi convocat şi de 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, iniţierea consultării trebuie însă aprobată de Parlament, iar pentru a fi validată trebuie să participe la vot minimum o treime din alegători.
Brandul turistic al României, deşi a fost achiziţionat cu mulţi bani, nu şi-a atins scopul şi nu a devenit cunoscut în lume, pe când Dracula s-a întipărit mult mai mult în mintea străinilor, a declarat luni, după o conferinţă Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM şi Turism.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că introducerea în noua Constituţie a propunerii privind confiscarea bunurilor folosite la infracţiuni nu este susţinută de membrii Comisiei de revizuire, el arătând că se va încerca acoperirea situaţiilor în cauză prin legea specială.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, luni, o serie de amendamente care îl vizează pe preşedintele României, care va fi definit drept "şef al statului", mandatul acestuia se va reduce la patru ani, iar PNL şi-a retras amendamentul care impunea interdicţii foştilor preşedinţi.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că USL a convenit ca în noua Constituţie să se modifice denumirea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în Consiliul Naţional de Securitate, instituţia urmând să-şi menţină integral, însă, atribuţiile actuale.
USL a agreat, luni, ca noua Constituţie să reglementeze ca preşedintele să reprezinte România la Consiliul European doar când pe agendă figurează subiecte privind politica externă sau politica de securitate a UE, în restul situaţiilor reprezentarea ţării fiind asigurată de premier.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei conducerii USL, că agenda discuţiilor din programul vizitei oficiale pe care o face în Germania vizează relaţiile economice, el precizând că va avea întâlniri cu mari investitori germani interesaţi să investească în România.
Aproape toate judeţele ţării, cu excepţia Bucureştiului şi a 11 judeţe din est şi sud, vor fi de luni, ora 16.00, până marţi, la ora 9.00, sub avertizare cod galben de furtună, potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) îi transmite preşedintelui Traian Băsescu că este "autorul moral al imoralităţii din învăţământul românesc", după promulgarea unor legi şi reducerea cu 48 la sută a veniturilor angajaţilor din educaţie.