Bogat sau sărac, lucrurile pentru care nu trebuie să plăteşti sunt întotdeauna binevenite. Oricât de mici şi de neînsemnate ar fi acestea, simplul fapt că sunt “pe moca” aduce un zâmbet pe buzele celui care le primeşte. ZIUA de CLUJ a realizat un top al lucrurilor care pot fi obţinute fără nici un efort financiar.
Comercianţii autohtoni acuză hipermarketurile de crearea unei concurenţe neloiale, care îi împinge în afara pieţei. Totodată, susţin că acestea beneficiază de reduceri "nesimţite" la preţul de achiziţie a mărfurilor din partea producătorilor şi distribuitorilor.
Primarului îi place să se plimbe prin străinătate pe banii publici: de la începutul anului și până acum, edilul Emil Boc a ținut-o tot dintr-o deplasare în străinătate în alta. Aflați unde a fost și cât a cheltuit.
Unii plătesc bani grei pentru a învăța noi aptitudini și deprinderi care să-i ajute să înainteze în carieră și chiar și în viața personală. Există însă și o serie de abilități care pot fi la fel de ușor învățate de unul singur. ZIUA de CLUJ a realizat un top al celor mai la îndemână aptitudini pentru care nu este nevoie de profesor.
Cel puțin o dată în viață, toată lumea a auzit dictonul “arta cere sacrificii”. O tânără scriitoare clujeană arată însă cum “arta îți acaparează viața”.
Consilierii locali şi judeţeni clujeni au alergat în stânga și-n dreapta și au reușit să-și facă, în mare parte, o situație materială de invidiat. Unii dintre ei, însă, au reușit să acumuleze și niște datorii serioase.
Consilierii judeţeni din Cluj au strâns ceva bunuri imobile la viaţa lor. Cei mai bogaţi dintre ei deţin case sau apartamente de sute de metri pătraţi şi o grămadă de terenuri intravilane sau agricole. Săracii sunt puţini, dar şi aceştia posedă măcar un apartament.
Consilierii locali clujeni au averi semnificative. Unii dintre ei, la câte case şi terenuri deţin, şi-ar putea chiar deschide agenţii imobiliare.
Nu există nici o șansă să scăpați de bălțile uriașe ce se formează în pasajul de sub podul de pe strada Aurel Vlaicu din Mărăşti la fiecare ploaie mai puternică. Instituțiile statului dau vina unele pe altele, dar niciuna nu pare dispusă să remedieze situaţia.