Patru curse aeriene externe şi interne au întârzieri, luni, fiind afectate de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, critică draftul rezoluţiei Parlamentului European privind România, precizând că "ni se cere o justiţie independentă cu jumătate de gură, fiind firesc ca aceasta să fie influenţată de servicii, prin protocoale".
Un tânăr de 20 de ani din Brăila a fost reţinut duminică, el fiind acuzat că a înjunghiat un bărbat în urma unui conflict legat de o maşină, după care a intrat cu maşina în două persoane aflate pe centura oraşului şi în alte două persoane care erau în parcarea unui centru comercial.
Parisul găzduieşte duminică ceremonia de comemorare a sfârşitului Primului Război Mondial.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a dat demisia din funcţie. Informaţia a fost confirmată la un post de televiziune de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menţionate sumele.
Raluca Iorga, sora omului de televiziune Florin busuioc, a postat un mesaj pe Facebook în care a spus că o rugăciune i-ar prinde bine fratelui său şi le-a mulţumit tuturor celor care i-au trimis mesaje de susţinere.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial, banii fiind folosiţi pent
Deputaţii ALDE au votat în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Proiectul de lege a intrat, miercuri, la votul final în Camera Deputaţilor, cu propunere de respingere.