Asociaţia de Promovare Litoral-Delta Dunării şi Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistice din România au solicitat Guvernului să declare 2 mai 2014 zi naţională liberă, astfel încât să fie asigurate mai multe zile libere cu ocazia sărbătorii de 1 Mai, pentru sprijinirea turismului.
Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Cluj, Nicolae Pivariu, spune că a fost audiat, timp de mai multe ore în noaptea de miercuri spre joi, la Structura Centrală a DIICOT, în calitate de martor în dosarul "mafia cărnii", precizând că nu poate da detalii.
Ucraina va lupta pentru "eliberarea" Crimeei şi "nu va recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia", arată o rezoluţie adoptată joi de Parlamentul de la Kiev.
Ministrul delegat pentru Învăţământul Superior şi Cercetare Ştiinţifică, Mihnea Costoiu, susţine că proiectul Cluj Innovation City, estimat la 300 de milioane de euro, nu trebuie să fie "jucat politic", avertizând că altfel acesta "va muri înainte de a se naşte".
Anexarea Crimeei de către Rusia reprezintă "cea mai gravă" ameninţare la adresa stabilităţii Europei de la sfârşitul Războiului Rece până acum, afirmă Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, citat de AFP.
Deţinerile guvernelor străine de titluri ale Trezoreriei SUA la Rezerva Federală (Fed) au scăzut săptămâna trecută cu peste 100 de miliarde de dolari, un declin săptămânal record, iar analiştii consideră că Rusia a decis să îşi transfere o mare parte din activele de la banca centrală americană.
Fostul şef de stat, Ion Iliescu a declarat, miercuri, că Federaţia Rusă a întreprins un act de forţă prin anexarea Crimeei, acţiune care, în opinia sa, a schimbat o realitate istorică, şi a încălcat regulile jocului procedând astfel.
Ucraina a decis să nu mai facă parte din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizaţie formată din foste state soviectice, informează AFP.
Administraţia proeuropeană de la Kiev a decis introducerea de vize pentru cetăţenii ruşi care intenţionează să călătorească în Ucraina, informează AFP.