Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege care permite avioanelor fără pilot să opereze în spaţiul aerian naţional, înregistrându-se 311 voturi "pentru" şi niciunul împotrivă.
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, participarea Camerei la bugetul Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei, urmând ca această cotizaţie anuală să fie inclusă în bugetul forului legislativ, Remus Cernea protestând: "Prea mulţi bani publici se duc către ortodoxie. Trebuie oprit acest lucru".
Deputaţii au decis, miercuri, că unităţile SRI, SIE, STS şi ale Administraţiei Penitenciarelor vor fi exceptate de la plata rovinietei, la fel şi autovehiculele Crucii Roşii, fiind modificată astfel o Ordonanţă a Guvernului.
Şamanii peruani au prezis, marţi, că Brazilia va câştiga Cupa Mondială, urmând să învingă Argentina în finală, după un ritual cu frunze de coca, cranii şi fotografii ale vedetelor.
Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a cerut, miercuri, un vot pentru ca plenul să decidă dacă şeful statului poate participa la şedinţa de aniversare a Senatului, însă cererea acestuia nu a fost supusă votului, iar şedinţa de plen a fost suspendată.
Noua formă a Statutului PNL în baza căruia se va alege noua conducere a partidului, cu ocazia Congresului din 27-28 iunie, se va discuta joi în comisia specială formată de liberali, elementul principal al modificărilor vizând suplimentarea numărului de membri ai Biroului Politic Naţional.
Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că i s-a părut "ciudat" faptul că PPDD, care s-a declarat "anti-Băsescu", la o zi sau două după discuţiile cu social-democraţii, a început să facă alianţe la nivel local cu cei "pro-Băsescu".
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că, din punctul său de vedere, cooptarea PPDD la guvernare ar fi un dezastru, ca imagine, şi că nu este de acord cu aceasta, el precizând că fără votul coaliţiei nu ar trece de Parlament o astfel de formulă.
Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, le-a spus marţi parlamentarilor liberali, reuniţi într-o şedinţă a grupurilor comune, că are un proiect politic pentru zece ani, în care este deplin angajat, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.