Preşedintele american Donald Trump, care se confruntă cu acuzaţii privind legături între campania sa electorală şi Moscova, a declarat că plănuieşte să-l invite pe preşedintele rus Vladimir Putin la Casa Albă "la momentul potrivit".
Vineri este ultima zi de înscrieri pentru sesiunea din august-septembrie a examenului de bacalaureat, care va începe pe 21 august, cu proba scrisă la Limba română, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, vineri, participanţilor la prezentarea Cărţii Albe a IMM, că stabilitatea şi predictibilitatea sunt cele mai importante cerinţe ale mediului de afaceri şi niciun program de guvernare nu are dreptul să contravină acestor cerinţe.
Cel puţin trei persoane au fost rănite în urma unui atac terorist care a avut loc vineri dimineaţă la Muntele Templului, unul dintre cele mai importante locuri religioase din Vechiul Oraş al Ierusalimului.
Poliţia britanică a reţinut un adolescent suspectat de comiterea celor cinci atacuri cu substanţe corozive care au avut loc în noaptea de joi spre vineri în nord-estul Londrei.
Topul celor mai mari companii locale de software cu acţionari români după rata de creştere a cifrei de afaceri din 2016 este condus de centrul de cercetare al retailerului eMAG.
După o discuţie „la o masă” cu Patriarhul, în 2015, Eugen Teodorovici, fost ministru de finanţe şi acum consilier al premierului Tudose, revine cu ideea impozitării veniturilor Bisericii Ortodoxe Române.
România ar putea fi amendată dacă nu adoptă în două luni măsuri pentru a se conforma regulilor Comisiei Europene (CE) în ceea ce priveşte deşeurile miniere, a transmis miercuri executivul european, după ce a anunţat că trimite României o scrisoare formală de notificare.
Procurorii DIICOT au făcut, joi, o percheziţie la o tânără acuzată că a oferit, pe un site de videochat pentru adulţi, ”un spectacol pornografic” cu fiica ei de numai nouă luni.