Foto Aplicațiile inovative ale elevilor și studenților de la Cluj au fost premiate la Gala „Descoperă-ți pasiunea în IT”

De la aplicații de gestionare a animalelor din ferme, la cele care fac programarea mai ușoară la medic, până la o aplicație care îți gestionează permanent bunurile, cu toate au fost premiate în cadrul Galei Academiei DpIT 2022 la Cluj-Napoca.

Un network de dockless e-bike sharing, o aplicație care permite gestionarea permanentă a bunurilor personale, o alta care eficientizează şi simplifică procesul de programare pentru doctori şi pacienţi sau un sistem care își propune mai mult control pentru animalele din ferme sunt câteva din proiectele clujene premiate la Gala Academiei DpIT 2022. Autorii lor sunt elevi și studenți dinCluj, iar produsele inovative au fost realizate în cele șase luni de educaţie practică pe care le-au urmat în cadrul Academiei DpIT.

Asociația „Descoperă-ţi pasiunea în IT” (DpIT) a organizat ieri festivitatea de încheiere a celei de-a VIII-a ediții a programului „Academia DpIT”, în cadrul căreia au fost premiate  cele mai bune produse tech dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică şi mentorat pe care l-au urmat timp de șase luni (prezentate, la finalul ciclului de instruire, publicului ca proiecte de absolvire şi evaluate de o comisie de specialitate), potrivit unui comunicat transmis ZIUA DE CLUJ.

6 proiecte clujene au fost premiate. Locul I, o aplicație ce luptă cu poluarea

Premiul I, în valoare de 4.100 lei, a fost câștigat de echipa clujeană 6pak (alcătuită din Andrada Ioana Bărbos, Andrei Petru Cherecheș, Mihai Bogdan Deaconu, Luca Emil Olteanu, Darius Mihai Timar și Marc Aurelius Vana), mentorată de Elena Bunciu de la Bosh România, pentru produsul Dash. 

Aplicația se dorește un partener de business în lupta cu timpul, banii și poluarea. Astfel, Dash ar fi primul network de dockless e-bike sharing din țară, contribuind la transportul verde și fluidizarea traficului.
Video promo Dash by 6Pack aici: https://youtu.be/Ajzut11j81I 

Premiul III, în valoare de 2.900 lei, a revenit echipei clujene Maacros Tech (formată din Andrei Chesăuan, Cristian Constantin, Maria Daria Dejeu, Sorana Gligor, David Rafael Rotar şi Petru Săveanu), mentorată de Flaviu Rareș Lemnariu, de la Bosh România, pentru produsul Charlock. 

„De câte ori ți s-a întâmplat să cari bagaje după tine prin tot orașul sau să vrei să îți încarci telefonul și să nu ai unde? Charlock e soluția pentru toate aceste probleme! Este un sistem eficient de smart lockers cu o gamă variată de funcționalități. Aplicația permite gestionarea permanentă a bunurilor personale și extinde confortul de acasă, prin stațiile de încărcare și stocare plasate în puncte cheie, detectabile prin aplicația corespondentă.”

Premii speciale pentru tinerii clujeni inovatori - Aplicație care te programează mai ușor la medic

De asemenea, tinerii clujeni au obținut două premii speciale Fortech:

Echipa clujeană Lucky13 (Ciotlăuș Erik, Gál Péter, Maria Ilișiu, Tudor-Ștefan Pop, Tudor-Eduard Radu, Andreea Zincă), mentorată de Valeriu Stroie de la Accenture România, pentru produsul TopDoc. 

TopDoc este o aplicaţie din domeniul medical care eficientizează şi simplifică procesul de programare pentru doctori şi pacienţi. Pacienţii pot, de asemenea, să completeze un quiz care îi trimite spre cei mai potriviţi doctori pentru nevoile şi simptomatologia lor, dintre doctorii înscrişi în aplicaţie.

Totodată, echipa clujeană Cherry-Pick (alcătuită din Andrei Bălașa, Aurelian Buia, Vlad Magdaș, Matei Coldea, Eric Ilovan și Gabriela Lup), mentorată de Ștefan Răduși de la TechBreeze, pentru produsul Remote Shepherd.

Remote Shepherd este un sistem de virtual fencing în direcția zootehnică creată în cadrul Academiei DpIT. Folosind un modul GPS de precizie mare este detectată locația animalelor și se încearcă păstrarea lor în perimetrul ales de proprietar, alertându-l pe măsură ce acestea părăsesc zona.

De asemenea, Premiul Special Nagarro le-a fost înmânat elevilor clujeni din echipa TIM (formată din Tudor Calu, Alexandru Croitoru, Matei David, Cristian Gavrilă, Horia Gligor şi Petra Hedeșiu), mentorată de Gaskó Tamás-Albert și Alexandru Luchian, ambii de la .msg Systems România, pentru produsul Bussin. Aplicația a fost concepută pentru a fi cel mai simplu mod de a folosi mijloacele de transport în comun. Nu ești sigur dacă ai ratat autobuzul? Bussin îți arată locația exactă a tuturor autobuzelor din orașul tău. 

Un premiu special al Asociației DpIT i-a fost acordat echipei de studenți clujeni DeBugged (Dan-Lucian Ghilea, Damaris Lavinia Ionel, Vlad-Ștefan Stan, Dragoş Morozan, Sorana Gherman), mentorați de  și Dragoș Petrașcu de la Fortech, pentru produsul  IXI. Reducerea timpului necesar pentru găsirea unei mese potrivite, plasarea comenzii și achitarea notei instant sau chiar vizualizarea în 360° a localului a luat sfârșit! Mai exact, IXI se adresează tuturor restaurantelor ce vor să își mărească comunitatea, în același timp eficientizând decursul unei ieșiri în oraș.

Nu în ultimul rând, titlul „Șeful de promoție Academia DpIT 2022”, însoțit de un premiu în valoare de 600 lei a fost câştigat de doi elevi care au absolvit programul cu punctaje egale (au obţinut cele mai mari punctaje), cu nivelul de competență Experimentat: clujeanului Matei Ioan Munteanu de la Colegiul Național „Emil Racoviță" Cluj-Napoca şi ploieşteanului Tudor Ferecuş de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul" Ploieşti.

86 de persoane premiate cu 27.000 de lei

În total, au fost premiate 86 de persoane - 61 de elevi, 12 studenţi şi 13 mentori, cu premii în sume de bani şi produse (gadgeturi) în valoare totală de 27.000 lei.

Comisia de jurizare a fost formată din Prof.PhD. Simona Motogna, Vicepreşedinte Senat Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj (Preşedintele comisiei), Valentin Filip, Vice President Product Investments la Fortech, Ionuţ Muntean, Group Leader Innovation and University Cooperation la Bosch Engineering Center Cluj, Alexandru Luchiian, Software Engineer la Accenture Industry X, Florin Fleştea, Technical Lead la Nagarro România, Vlad Lazăr, Engineering Manager la Telenav, conf. Camelia Avram, Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Adrian Pintea, Inspector Școlar de specialitate Informatică la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, precum și Andrei Kelemen, Director Executiv al Cluj IT Cluster.

„Educația e cea mai puternică forță de schimbare”

Academia DpIT rămâne un program de suflet pentru Fortech, în care am fost implicați de la bun început. Am urmărit cu mândrie cum acest program local a crescut și s-a maturizat, ajungând deja la a 8-a ediție. Și în acest an am fost plăcut impresionat de curiozitatea, perseverența, pasiunea și creativitatea de care au dat dovadă participanții. Am văzut idei curajoase și ingenioase, concentrate pe rezolvarea unor nevoi reale din diferite domenii ale societății. Sunt convins că, folosind abilitățile dobândite și dezvoltate în cadrul programului, tânăra generație va avea o contribuție remarcabilă în comunitate. Educația e cea mai puternică forță de schimbare. Prin investiții constante în educație putem contribui la progres și putem face față provocărilor viitorului - Călin Văduva, CEO Fortech.
Îmi face plăcere să particip anual ca și membru al juriului la Academia „Descoperă-ți pasiunea în IT”, pentru că astfel am ocazia să întâlnesc elevi extrem de talentați și pasionați. Antreprenoriatul nu este o un domeniu ușor, dar acești tineri curajoși și ambițioși, au ocazia participând la astfel de programe de calitate, să își dezvolte cu ajutorul mentorilor niște abilități cheie. Anul acesta 120 de elevi și-au prezentat proiectele și m-a impresionat în special maturitatea echipelor și modul lor de prezentare profesionist și relaxat. De asemenea, m-a surprins că numărul echipelor care dezvoltă produse atât partea de software, cât și cea de hardware, crește în fiecare an. Felicit toate echipele și mentorii lor pentru rezultatele extraordinare, și le doresc mult succes pentru ediția următoare - Ionuț Muntean, coordonatorul Departamentului de inovație și relații cu Universitățile la Centrul de Inginerie Bosch din Cluj-Napoca, membru în comisia de jurizare.

„Ne bucurăm că şi în acest an am putut susţine visurile a peste o sută de elevi şi studenţi care au recompensat comunitatea cu 20 de produse inovative ca soluţii la probleme actuale. Ideile și entuziasmul lor, completate cu experiența și dedicarea comunității IT pe care am reușit să o colagulăm atât la Cluj, cât și în alte orașe mari ale României, ne dau încredere că viitorul va fi luminos, în ciuda provocărilor prezentului”, a remarcat Liliana Ştefan-Cazacu, preşedintele Asociaţiei DpIT, organizatorul programului.

Despre programul „Academia DpIT”

Demarat la Cluj, programul „Academia DpIT”, dezvoltat de Asociația „Descoperă-ţi pasiunea în IT”, le oferă liceenilor şi studenţilor din toată ţara posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, ajutându-i astfel să descopere lumea tehnologiei, a inovaţiei şi a antreprenoriatului, prin corelarea practicii şi mentoratului cu dobândirea de cunoştinţe tehnice şi socio-umane. Proiectul este susţinut de peste 40 parteneri din mediul de business IT, academic şi şcolar, precum: Fortech, Bosch România, Accenture Industry X, Nagarro, Telenav, Betfair România Development, Yonder, msg systems România, Marquardt, Tech Breeze, Inventiff, NetMatch, Endava, ScanStart, Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Smart HR și Cluj IT Cluster.

Toate programele organizate de Asociația DpIT sunt gratuite. Nu se percepe nici un fel de taxă de la participanți, programele fiind susținute prin munca voluntarilor și din sponsorizări. 

 

Comenteaza