Alin Tișe a plâns la meciul România - Austria: „Victoria va rămâne pentru totdeauna scrisă în ADN-ul unei națiuni care, pentru o clipă, și-a recunoscut măreția”

Președintele Consiliului Județean Cluj spune că lacrimile de duminică seară au fost „altfel, într-o trăire unică, senzațională, fascinantă.”

Potrivit liderului forului administrativ județean, Austria a venit la București cu statistici, cu mândrie, cu certitudini, iar jucătorii români au venit cu suflet, cu durerea anilor grei, cu credința că atunci când cânți „Deșteaptă-te, române!” nu o faci doar din voce, ci din sânge.

Redăm postarea integrală a lui Alin Tișe:

„Lacrima orgoliului național!

Am plâns aseară la meciul de fotbal România - Austria, într-un puseu de emoție națională, parcă de prea mult timp uitată. Nemaisimțită de prea multă vreme. Tocmai de aceea, parcă, lacrimile de aseară au fost altfel, într-o trăire unică, senzațională, fascinantă.

«Lacrima orgoliului național» sau «lacrima emoției naționale». A fost mai mult decât un meci, între România și Austria. A fost o luptă între inimă și istorie, între tăcerea tristă de ieri și glasul răsunător al unei țări fericite, care nu mai acceptă să stea în umbră. Chiar dacă acest sentiment a fost doar pentru câteva secunde, minute sau ore, el va rămâne în sufletul românilor. Adânc, simțit și trăit.

Pe gazonul verde al speranței, băieții noștri nu au jucat doar fotbal, au purtat tricolorul ca pe o promisiune veche, rostită din generație în generație: că România nu renunță niciodată. O trăire unică, care motivează și luminează.

Austria a venit cu statistici, cu mândrie, cu certitudini. Noi am venit cu suflet, cu durerea anilor grei, cu credința că atunci când cânți „Deșteaptă-te, române!” nu o faci doar din voce, ci din sânge. Iar sângele, parcă, a vorbit.

A vorbit prin pase, prin sprinturi, prin priviri încrâncenate, prin fiecare respirație ce părea o rugăciune. Când mingea a atins plasa porții, nu a fost doar un gol. A fost o eliberare. O lacrimă de fericire s-a născut în ochii celor care și-au ținut respirația un meci întreg, sau o viață întreagă. O lacrimă a orgoliului național, curată, grea și, totuși, ușoară ca un vis împlinit.

În acea secundă, România nu mai era o țară. Era o inimă uriașă care bătea în același ritm, din sate și orașe, din tribune și din camerele celor plecați departe. Toți eram acolo. Vii și fericiți. În lacrima aceea.

Poate că victoria se va șterge din tabele, poate că timpul va merge mai departe, dar emoția aceea, pură și incandescentă, va rămâne pentru totdeauna scrisă în ADN-ul unei națiuni care, pentru o clipă, și-a recunoscut măreția. Într-o simplă lacrimă. Dar, o lacrimă a orgoliului național”, a transmis șeful CJ Cluj.