Un agent operativ de la SASS a murit subit la 31 de ani. I s-a făcut rău la ieșirea din unitate

Un agent operativ de la SASS a murit subit la 31 de ani. I s-a făcut rău la ieșirea din unitate
| Foto: Facebook - Alex Dreghici / Noi.md

Un agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud, în vârstă de 31 de ani, a murit după ce a ieşit din tură.

Agent operativ la SASS, tânărului i s-a făcut rău, luni, 8 ianuarie, imediat după ce și-a terminat programul de lucru, în faţa Penitenciarului. Transportat la spital, a intrat în stop cardiorespirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, conform Agerpres.

Urmează ca necropsia să stabilească din ce cauză a decedat tânărul. Tânărul polițist lucra de un deceniu la Penitenciarul Aiud.

"Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineaţă, la ora 7:30, când am ieşit din serviciu, a fost ultimul coleg cu care am dat mâna. Acum, nu mai este! Doamne, cât de crudă poate fi viaţa, uneori! Rămas bun, prieten drag! Dumnezeu să te odihnească în pace! Penitenciarul Aiud şi SASS au pierdut un om de valoare. Noi, cei care am muncit alături de tine, am pierdut un prieten şi un camarad de nădejde", a transmis, pe o reţea de socializare, un angajat al Penitenciarului Aiud, conform sursei citate.

De asemenea, reprezentanţii Sindicatului de la Penitenciarul Aiud au transmis un mesaj de condoleanţe la" trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără" a colegului lor.

"Dragi colegi, vă anunţ cu mare tristeţe şi durere în suflet despre trecerea la cele veşnice, la o vârstă prea tânără, a colegului nostru, Dreghici Alexandru-Cristian, care activa în cadrul grupei SASS, din cadrul Penitenciarul Aiud. Nu există cuvinte care să poată alina durerea şi tristeţea familiei, rudelor şi apropiaţilor. Noi, colegii lui, împărtăşim această mare pierdere, durere şi urăm multă putere familiei întru depăşirea acestei mari tristeţi! Ne-a părăsit un om de mare caracter, un om de mare valoare.Vom păstra pentru totdeauna în memoria noastră bunătatea şi înţelepciunea. Un specialist priceput şi un om cu o conduită ireproşabilă. Drum lin, în sus spre Cer! Dumnezeu să te odihnească în pace!", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Federaţiei Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

Comenteaza