Vot de blam pentru “bugetul Boc”

Vot de blam pentru “bugetul  Boc”
Grupul USL din Consiliul Local are proiecte de peste 28,3 milioane de lei pe care vor să le suţine în bugetul local pe anul acesta. Sunt proiecte pentru clujeni – de la locuri de parcare, la refaţadizarea clădirilor din centru.

Aceştia vor susţine amânarea discuţiilor pe buget pe săptămâna următoare, în cadrul unei şedinţe ordinare. Proiectul de buget nu ia în calcul niciuna dintre propunerile formulate în timpul dezbaterilor publice de săptămâna trecută, deşi priamarul a promis că va ţine cont de toate problemele semnalate.

Consilierii USL au criticat proiectul de buget aflat pe ordinea de zi a şedinţei de mâine a Consiliului Local. Aceştia au opinat că pimarul Boc joacă fotbal cu valorile investiţiilor din bugetul pe anul acesta, pentru că are siguranţa că orice propune va trece de votul Consiliului, având în vedere că în coaliţie cu UDMR, PDL are cele 14 voturi necesare pentru adoptarea „schemei Boc" de cheltuire a banului public. Grupul USL din Consiliul Local spune că proiectului de buget al primarului îi lipseşte susţinerea pentru democraţie şi respectul pentru propunerile formulate în tipul dezbaterilor publice de săptămâna trecută. Aceasta după ce niciun proiect pentru care consilierii USL au militat nu a fost inclus pe lista de investiţii a bugetului pe 2013.

Consilierii locali USL au întocmit o listă de proiecte de investiţii şi sumele necesare pentru ca acestea să se regăsească în buget. Per total suma pentru aceste proiecte este de peste 28,3 milioane de lei, banii rezultând prin diminuarea sumelor de la anumite investiţii - sala polivalentă, renovarea WC-urilor, lucrări la liceul Maranatha, etc. Suma pentru proiectele USL este gândită pentru renovarea clădirilor din centrul oraşului, pentru un sistem integrat de parcare, pentru modernizarea străzii Câmpului şi legarea aceteia de DD Roşca, pentru proiecte în domeniul sănătăţii, pentru creşterea bugetului pentru sport, pentru şcoli, etc. „Nu putem permite ca primarul Boc să joace fotbal cu valorile din buget, fără să fundamenteze nicio sumă. Nu ne-am dus la dezbaterile publice de săptămâna trecută ca să ne facem fotografii cu el ci ca să susţinem proiecte pentru clujeni", a declarat, ieri, liderul consilierilor PDL, Claudia Anastase.

 

Comenteaza