Vin ofertele pentru autobuzele electrice

Vin ofertele pentru autobuzele electrice
Vineri, 1 iulie, este ziua depunerii ofertelor pentru noile autobuze electrice ale Clujului, finanţate din fonduri elveţiene.

Clujul va avea cel puţin zece autobuze electrice, în cadrul unui proiect finanţat de Guvernul Elveţiei. Ofertele pentru cumpărarea eco-autobuzelor se depun vineri, până la ora 16.

„Autobuzele trebuie să aibă dotări full din punct de vedere al confortului şi comunicării cu călătorul: podea joasă, rampă pentru persoane cu dizabilităţi, camere video interioare şi exterioare, computer de bord, sistem electronic de numărare a călătorilor, aer condiţionat. Din punct de vedere al încărcării cu energie, am preferat autobuze cu mai puţine baterii, care să nu reducă din numărul de locuri pentru călători. Autonomia va fi de 70 de kilometri. Vom avea staţii de încărcare rapidă şi staţii de încărcare lentă, pentru perioada de noapte. Totul a fost gândit astfel ca autobuzele să staţioneze cât mai puţin", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, Liviu Neag.

Iată calendarul licitaţiei:
1 iulie, ora 16 - data limită pentru depunerea ofertelor
7 iulie, ora 18 - deschiderea ofertelor

Câştigătorul nu va fi desemnat pe criteriul preţului cel mai mic, ci se va ţine cont de mai multe elemente şi se va realiza un punctaj.

Cum se calculează punctajul:
40% preţul ofertei
14% perioada de garanţie
12% raportul dintre masa utilă şi masa totală
12% capacitatea de transport
12% consumul specific de energie electrică
10% durata de viaţă a bateriilor

Vor fi cinci staţii de încărcare, trei în care bateriile se vor umple rapid, între 5 şi 10 minute, şi două unde vor primi energie lent, în opt ore. Iniţial se anunţase că vor fi trei staţii de încărcare lentă, dintre care două la capetele liniei 30 şi una în depoul de reparaţii, la capătul liniei 3, precum şi 11 staţii de încărcare rapidă, câte cinci la fiecare capăt al liniei 30 şi una la depoul de reparaţii.

Contractul-cadru pentru furnizare se întinde pe durata a 36 de luni de la data atribuirii. „Este durata maximă prevăzută de lege, dar de regulă producătorii livrează maşinile într-un orizont de 6-10 luni", a spus Liviu Neag, directorul CTP.

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Radu Moisin, care a asigurat interimatul după trimiterea în judecată a lui Sorin Apostu, a semnat, în martie 2012, acordul privind asistenţa financiară acordată mai multor municipalităţi din ţară în cadrul unui program cu finanţare nerambursabilă din partea Guvernului Elveţiei.

Valoarea totală a proiectului este de 7,5 milioane de franci. 15% din bani şi sumele neeligibile provin de la Primăria Cluj-Napoca.

 

Comenteaza