Viceprimarul din Floreşti îi cheamă pe locuitori să planteze copaci. "Nicio legătură cu campania electorală pentru Primărie"

Viceprimarul din Floreşti îi cheamă pe locuitori să planteze copaci.
Viceprimarul din Floreşti, Horea Şulea (PNL), candidează la Primărie. A luat decizia, iar acum aşteaptă aprobarea "colegilor din Alianţă", a USL Cluj, ca să o facă publică. Între timp, îi cheamă pe floreşteni, prin fluturaşi pe care şi-a pus fotografia, la o acţiune de plantare de arbori în comună.

"Ideea o am de multă vreme, problema e că nu am găsit niciodată susţinere pentru o asemenea acţiune", explică el, referitor la campania "Hai să ÎnFloreşti cartierul". Iniţiativa are loc cu sprijinul Ligii Întreprinzătorului Român (LIR), care va achita costurile achiziţiei de arbuşti, şi de unde Şulea spune că va conta pe 60 de voluntari. "Nu am discutat cu dânşii aspectul financiar, vom vedea câte comenzi avem", spune el.


Pe fluturaşi apare şi fotografia viceprimarului, dar Şulea spune că nu a avut nicio legătură. "N-a fost ideea mea ci a celor care au făcut fluturaşii, de la Liga Întreprinzătorului Român", spune el.

Întrebat de ce face această acţiune chiar înainte de alegerile din 10 iunie, având în vedere că spune că ideea este mai veche, Şulea răspunde că motivul sunt condiţiile meteorologice: "E primăvară".

Comenteaza