Vasile Pușcaș: "Ar trebui să fim sincroni, dacă nu mai buni decât alții care sunt deja membri ai UE din 1957"

Vasile Pușcaș:
La 10 ani de la momentul aderării țării noastre la comunitatea europeană, fostul negociator șef al României cu UE, Vasile Pușcaș, este de părere că integrarea României la Uniunea Europeană nu este completă.

Universitatea "Babeș-Bolyai" (UBB) a găzduit joi un eveniment dedicat împlinirii a zece ani de la intrarea României în UE, organizat de ASPES și Asociația România Durabilă, ocazie cu care, Vasile Pușcaș, fostul negociator șef al României cu UE, în prezent profesor la Facultatea de Studii Europene a UBB, a precizat că este nevoie de o regândire a integrării interne a României și că cele 3 milioane de persoane care au plecat din țară în acest ultim deceniu arată că românii au încercat, pe cont propriu, să se integreze în Uniune, când au observat că țara nu definitivează acest proces, relatează Agerpres.

"Dacă ar trebui să fac o evaluare aș fi foarte pretențios și foarte critic datorită faptului că știu ce trebuia să fie, știu așteptările populației, pentru că susținerea procesului de negociere și a aderării se făcea în procent de 70-90%. Aderarea la UE a însemnat o oportunitate de a realiza o schimbare, o dezvoltare și o modernizare a țării. Dacă lucrurile s-ar fi realizat în integralitatea lor, peste 3 milioane de oameni ar fi căutat fericirea în România, nu în altă parte. Dar dacă vedem că, după 2007, a fost cel mai mare exod al românilor din istorie spre UE, înseamnă că am aderat, dar nu ne-am integrat. Poate ar trebui să începem odată, dacă vorbim de acest moment de aniversare a 10 ani, să regândim integrarea noastră internă, națională și, în potențialul pe care îl vom regăsi, să ne proiectăm integrarea în UE", a afirmat Pușcaș.

El a mai precizat că atunci când se referă la integrare se referă și la Mecanismul de Cooperare și verificare, la problematica aderării la spațiul Schengen, la problemele adoptării euro - care sunt obiective pe care România trebuie încă să le realizeze în viitor.

Vasile Pușcaș a atenționat că ar fi momentul ca România să nu rateze o nouă oportunitate de realiniere la ritmul Uniunii, că proiectul european se va reforma și se va schimba, iar România ar trebui să prindă această resetare, deoarece în trecut, acum 10 ani, nu a reușit să facă acest lucru.

"Aveam șansa să creștem ritmul de creștere a evoluției României, dar acest ritm nu a fost la fel de susținut ca în alte state, datorită faptului că politicile interne nu au fost, cu adevărat, europenizate, nu s-au integrat în politicile europene. Aveam șansa să creștem nivelul de trai mult mai mult, sigur salariul s-a dublat, dar puterea de cumpărare este la nivel scăzut (...) Nu am fost sincroni cu ce s-a întâmplat în urmă cu 10 ani, măcar acum, când se pun bazele unei noi Uniuni Europene, ar trebui să fim sincroni dacă nu mai buni decât alții care sunt deja membri ai UE din 1957", a mai spus Vasile Pușcaș.

 

 

Comenteaza