Undă verde pentru Spitalul Monobloc. Consilierii județeni au aprobat schimbul de terenuri cu USAMV

Undă verde pentru Spitalul Monobloc. Consilierii județeni au aprobat schimbul de terenuri cu USAMV

Consilierii județeni au aprobat schimbul de terenuri cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară pentru realizarea viitorului Spital Pediatric Monobloc.

La ședința extraordinară convocată astăzi au fost prezenți 24 de consilieri, dar și rectorul USAMV, Cornel Cătoi.

”Discuțiile noastre sunt mai vechi, am oferit și alte variante, care ne-ar fi fost mai la îndemână și procedurile mai ușoare, pentru că erau terenuri în proprietatea noastră, acesta e cel mai sensibil pentru că e în proprietatea statului, strict destinat cercetării, dar a fost aleasă această soluție de către specialiști, Iar comunitatea și Senatul universității au înțeles necesitatea și utilitatea unei asemenea spital. Deci suntem dispuși să face demersuri și sacrificii pentru realizarea lui. Pierzând acest teren va trebui să îl înlocuim printr-un teren cumpărat care să intre în aceeași infrastructură, care are obiective de cercetare clare, căutăm o parcelă mai bună din punct de vedere al irigației pentru că este destinată plantărilor.

Ne bucurăm că putem să facem acest lucru în colaborare cu Consiliul Județean, chiar dacă nu e simplu, apreciem intenția CJ de a ne oferi la schimb acele clădiri din patrimoniul județului, de pe strada Moților, în apropierea căminului Agronomiei, care vor putea fi apoi amenajate pentru cazarea studenților și activități educative. Apreciem oferta CJ si credem că e o acțiune care va avea efecte pozitive pentru comunitate și pentru starea generală de sănătate a copiilor din Transilvania și pentru universitate”, a spus în plenul CJ Cluj, rectorul USAMV.

”Am făcut această ședință extraordinară din dorința de a avansa și a câștiga timp în demersul nostru de a obține un act normativ pentru acest proiect. Sper să avem sprijin de la toți parlamentarii clujeni, de la toate partidele. De azi vom avansa proiectul de hotărâre către colegii noștri parlamentari”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

La cererea consilierului PSD, Vasile Sălătioan acesta a dat câteva detalii despre alegerea acestui teren de 16 hectare din zona Becaș.

”Terenul este situat într-o zonă foarte bună, un teren plat, în vecinătatea imediată a centurii de sud și cu 5 căi de acces, așezat la kilometri optimi față de toate punctele din Cluj-Napoca, cea mai mare distanță e aproape 10 km de la viitorul spital de urgență din Florești.

Cât privește formula juridică, am convenit cu dânșii că își vor valorifica clădirile pe care noi le avem pe Moților, iar noi vom putea începe demersurile pentru studii de prefezabilitate și fezabilitate și să demarăm procedurile pentru obținerea banilor europeni. E obligatoriu să primim actul normativ în această sesiune parlamentară, pe o procedură de urgență”, a spus Alin Tișe.

”Transmit și eu un mesaj către toți parlamentarii să suțină acest proiect, acest demers, să putem realiza acest obiectiv”, a spus consilierul PSD Vasile Sălătioan.

”Mulțumim universității pentru gestul lor, știm că e greu să se renunțe la patrimoniu. Și cu atât mai mult le mulțumim. Noi grupul de consilieri și grupul parlamentar UDMR vom susține acest proiect”, a adăugat vicepreședintele Consiliului Județean, Vakar Istvan.

La propunerea consilierului PNL, Călin Tuluc, pentru a nu avea surprize din partea sistemului electronic de vot, s-a aprobat votarea prin ridicare de mână.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate cu 24 de voturi.

Comenteaza