Un nou tronson de drum asfaltat

Un nou tronson de drum asfaltat
Este vorba de o porţiune de 1,2 kilometri din drumul judeţean 103G Tureni (DN1) - Ceanu Mic.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a anunţat finalizarea asfaltării tronsonului de drum judeţean Tureni (drumul naţional DN1) - Ceanu Mic, în lungime de 1,2 kilometri, cuprins între kilometrii 41+787 şi 49+991.

"Aceste lucrări fac parte din proiectul mult mai complex care vizează întreg drumul judeţean DJ 103G limită cu judeţul Alba - Podeni - Moldoveneşti - Cheia - Cheile Turzii - Sănduleşti - Tureni - Ceanu Mic - Aiton - Gheorgheni, în lungime totală de 48,646 kilometri, de la kilometrul 13+200 până la kilometrul 61+846", a precizat administraţia judeţeană.

„Importanţa acestor lucrări desfăşurate pe sectorul cuprins între localităţile Tureni (DN1) şi Gheorgheni, pe direcţia Ceanu Mic - Aiton, este legată de faptul că în acest fel asigurăm locuitorilor din zonă un acces rapid şi în condiţii de siguranţă atât spre drumul naţional DN1, prin Tureni, cât şi spre drumul naţional DN1C, pe relaţia cu centura Dezmir - Vâlcele, prin Gheorgheni" a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, prin intermediul unui comunicat trimis redacţiei Ziua de Cluj.

În continuare, pe mai multe sectoare ale acestui drum judeţean se desfăşoară lucrări de întreţinere în vederea îmbunătăţirii infrastructurii rutiere. Lucrările constau în principal în plombări cu mixtură asfaltică, a anunţat forul judeţean.

 

Comenteaza