Un nou pas înainte pentru METROU. S-a aprobat asocierea dintre Florești și Cluj-Napoca pentru demararea procedurilor de licitație

Un nou pas înainte pentru METROU. S-a aprobat asocierea dintre Florești și Cluj-Napoca pentru demararea procedurilor de licitație

Consilierii locali ai Floreștiului au aprobat, vineri dimineață, asocierea dintre cea mai mare comună din țară și municipiul Cluj-Napoca, necesară demarării și derulării procedurilor de licitație pentru metrou.

Consiliul Local Florești s-a întrunit, vineri, într-o ședință extraordinară, cu un singur proiect pe ordinea de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Acordului de asociere intre UAT Municipiul Cluj-Napoca si UAT Comuna Florești, pentru realizarea in parteneriat a procedurilor de achiziție publice necesare pentru implementarea obiectivului de investiție „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou”.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate de voturi.

Este vorba de protocolul de colaborare pe care îl anunța primarul Emil Boc la începutul acestei săptămâni. 

„Vom încheia împreună cu Florești un protocol prin care comuna Florești va mandata primăria Cluj-Napoca pentru a demara și derula procedurile de licitație în vederea realizării acestui obiectiv. Termen: 17 ianuarie 2022, de a trece prin consiliul local aceste protocoale de colaborare. După care vom lansa licitația de realizare a metroului”, spunea edilul Clujului, în cadrul unei conferințe de presă. 

Reamintim că, Guvernul a aprobat, la sfârșitul anului 2021, indicatorii tehnico-economici pentru metroul din Cluj.

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) pentru Magistrala I de metrou Cluj va fi de aproape 10,113 miliarde lei, adică aproximativ 2 miliarde de euro, conform unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Conform datelor aprobate, viitorul metrou va avea 19 staţii subterane şi o lungime a traseului de 21 de kilometri, finanţarea se va face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor şi de la bugetele locale ale municipiului Cluj-Napoca şi comunei Floreşti.

Traseul metroului din Cluj

Trenurile ar urma să circulea la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti.

Secțiunea Vest: Strada Șesul de Sus – Strada Teilor – Liziera pădurii (între Str. Eroilor și Str. Sub cetate) – Str. Abatorului – Cazarmă Florești – viitorul Spital Regional de Urgență – Str. Răzoare, cu stațiile: Țara Moților, Teilor, Copiilor, Sănătății, Prieteniei;

­Secțiunea Centru: Drumul Sfântul Ioan – Str. Primăverii – Calea Mănăștur – Calea Moților – Str. Memorandumului – Piața Unirii – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989 – Piața Mărăști cu următoarele stații: Natura Verde, Mănăștur, Sfânta Maria, Florilor, Sportului, Piața Unirii, Piața Avram Iancu, Armonia, Piața Mărăști;

­Secțiunea Est: Ramura Muncii: Piața Mărăști – Aurel Vlaicu – IRA – Strada Beiușului – Bulevardul Muncii, cu stațiile Transilvania, Viitorului, Muncii; Ramura Sopor: Piața Mărăști – Strada Teodor Mihali – Strada Alexandru Vaida Voevod – Sopor, cu stațiile Cosmos, Europa Unită și cu Depoul Sopor.

Comenteaza