Tururi gratuite cu bicicleta de la Sala Sporturilor

Tururi gratuite cu bicicleta de la Sala Sporturilor
Cele 150 de biciclete care pot fi testate gratuit toată vara de către clujeni au ajuns ieri la Sala Sporturilor. Viceprimarul Laszlo Attila a încercat ieri o bicicletă pe pista de 800 de metri de pe malul Someşului.


 

Cu o oră înaintea inaugurării, angajaţii municipalităţii lucrau încă de zor la marcaje rutiere şi la asigurarea unei alei de legătură între carosabil şi pista de biciclete. Proiectul intitulat “I love Velo” este o iniţiativă a asociaţiei Green Revolution susţinută de Ministerul Mediului şi va fi implementată la nivel naţional. Deja există standuri de biciclete gratuite în Bucureşti şi Târgu Mureş. “După Cluj, urmează Iaşi şi Constanţa”, a anunţat Corneliu Belciug, reprezentantul asociaţiei.

 

Cele 150 de biciclete de pe platoul Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca vor fi închiriate pe toată perioada verii, cu titlul gratuit, în schimbul reţinerii buletinului de identitate pe durata împrumutului, pe maximum două ore. Oficialii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au anunţat ieri că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa cetăţenilor români, reţinerea actelor de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri de către persoanele neautorizate este interzisă. Iniţiatorii proiectului spun că au optat pentru această variantă, a reţinerii buletinului, pentru a evita distrugerea bicicletelor, însă au menţionat că vor schimba sistemul şi se vor rezuma la a fotografia cărţile de identitate ale clujenilor care doresc să se plimbe cu bicicleta.

Comenteaza