Video Foto Turda face un nou pas pentru modernizarea străzii Petru Maior. Investiție de aproape 7 milioane de lei
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 09:59
- Administraţie
- Ascultă știrea
Un nou proiect de modernizare a infrastructurii rutiere din Turda intră în linie dreaptă.
Amplasamentul pentru lucrările de pe strada Petru Maior, pe tronsonul dintre strada Răsăritului și podul peste râul Arieș, a fost predat constructorului.
Strada Petru Maior este una dintre arterele importante ale municipiului și face parte din Axa Vest-Est, traseu care asigură legătura dintre zona centrală a orașului și cartierele Poșta Rât și Oprișani.
Investiția are o valoare de aproximativ 6,88 milioane de lei, bani asigurați din bugetul local al Municipiului Turda. Odată cu predarea amplasamentului, constructorul poate începe pregătirea terenului și lucrările prevăzute în proiect.
Modernizarea tronsonului este un proiect așteptat de mai mult timp, iar administrația locală spune că intervenția face parte din planul de a continua lucrările și pe străzile care au rămas în urmă.
„Am spus că vom continua până când ajungem și pe străzile rămase în urmă. Nu toate se pot face deodată. Dar fiecare stradă terminată ne duce mai aproape de obiectivul pe care ni l-am asumat pentru Turda”, a transmis primarul Cristian Matei.
















