News alert Trist, dar adevărat! Clujana intră, oficial, în FALIMENT

Trist, dar adevărat! Clujana intră, oficial, în FALIMENT

Cu peste 100 de ani de activitate, Fabrica de pantofi Clujana, o emblemă a orașului și a României în acest domeniu, și-a sistat activitatea de producție și a intrat, oficial, în faliment. Decizia a fost luată de către consilierii Județeni ai Clujului în ședința forului administrativ de luni.

Printr-o adresa depusă la registratura Consiliului Județean Cluj în 24.11.2022 societatea Clujana S.A., prin directorul desemnat domnul Oancea Călin, a solicitat aprobarea formulării de către societate a unei cereri, la instanța judecătorească competentă, pentru a fi supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

„Din adresa Agentiei Naționale de Administrare Fiscală nr. 24615/17.06.2022, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu nr. 24265/21.06.2022, reiese faptul că la data de 17.06.2022 societatea figura cu obligații fiscale neachitate în sumă de 3.730.337 lei, pentru recuperarea acestora fiind luate măsuri de executare.

Ulterior, prin adresa Agentiei Naționale de Administrare Fiscală nr. 37946/31.10.2022, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu nr. 44522/03.11.2022 se comunică faptul că s-a trecut la procedura de valorificare a bunurilor mobile / imobile sechestrate.

Precizăm faptul că anterior societatea s-a mai aflat în procedură de insolvență, însă prin sentința civilă nr. 230/2020 s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar CITR SPRL și s-a dispus închiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei Clujana S.A., și reinserția societății în activitatea economică.

Având în vedere situația economică dificilă în care se află societatea, considerăm că solicitarea formulată de conducerea societății este întemeiată”, se arată în documentație.

Tișe: „Brandul Clujana nu va dispărea”

Vreau să spun că fabrica nu va dispărea. Ea nu va dispărea ca brand Clujana. Brandul și activele, ce aveau ei, sunt la județ și sunt securizate. Mă refer la ce aveau ei în momentul respectiv, adică clădirea fabricii și magazinele de vânzare. Clujana mai are aproximativ 1.000 de metri care sunt sub clădirea fabricii. Despre atât vorbim. Restul s-au dat de-a lungul anilor.

E delicat în momentul de față să vorbim despre ce se va întâmpla pe mai departe. Va trebui să întrebăm specialiștii care sunt pe domeniul acesta să ne dea soluții la repornirea fabricii. Sincer, eu nu am acum o soluție miraculoasă, să spun că mâine am da drumul la fabrică cu câțiva angajați și să meargă bine sau să încercăm o privatizare.

Nu știu în momentul de față care este soluția optimă. Probabil o să apelăm la un studiu făcut de specialiști și eventual să ne spună care este calea de urmat. Dacă trebuie o chestiune privată, una public-privată, doar publică. Să găsim formula care să poată funcționa cât de cât, dacă nu la parametrii maximi”, a declarat, Alin Tișe, în urmă cu două săptămâni.

111 ani de Clujana. De la afacerea familiei Renner la faliment

Fabrica Clujana a fost înființată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de „Fabrica de Piele Frații Renner & Co”. După Primul Război Mondial (1914-1918) a devenit societate pe acțiuni, schimbându-și denumirea în „Dermata" și devenind cea mai mare fabrică de încălțăminte din România.

A fost nationalizată de guvernul comunist în 1948 și redenumită „Fabrica de încălțăminte Janos Herbak", apoi „Fabrica de Pielărie și încălțăminte Cluj", iar în final „SC Clujana SA". În anii '80, fabrica ajunge cea mai mare de acest gen din estul Europei. Avea 8.000 de angajați, cu secții proprii de tăbăcărie, fabrici de tălpi, de încălțăminte și articole din cauciuc.

Comenteaza