Traficul pe 21 Decembrie, reluat în integralitate! CU RESTRICȚII în zona Prefecturii

Traficul pe 21 Decembrie, reluat în integralitate! CU RESTRICȚII în zona Prefecturii

Bulevardul 21 Decembrie a fost redat traficului auto, în integralitate, cu mici restricții în zona Prefecturii. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Aceste restrictii vor fi ridicate în 17 decembrie 2021 și vor fi reluate abia după jumătatea lui ianuarie, când se vor relua lucrările la trotuare. În prezent, lucrările sunt finalizate în proporție de 76% și trebuie finalizate în întregime până în aprilie 2022: mai este de lucru la trotuare, la piațeta din fața bisericii Sf. Petru, la iluminatul și mobilierul stradal. Firma care efectuează lucrările este DIFERIT. Marcajele auto sunt provizorii, iar bicicliștii pot circula pe benzile dedicate de autobuz, până la linierea pistelor cuprinse în proiect. 

Bulevardul 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca este modernizat cu 12 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pe tronsonul Biserica Sfântu Petru - intersecția cu str. Regele Ferdinand, după un proiect de la Planwerk, societatea de arhitectură care a regândit și Piața Unirii. 

Conform planșelor, bulevardul va avea piste de biciclete pe ambele părți ale drumului, iar banda dedicată pentru mijloacele de transport în comun va fi separată fizic de benzile pentru traficul general. Vor fi plantați arbori, așa cum sunt și pe străzile Horea sau pe Moților. Dispare însă o bandă auto pe sensul spre centru, dar nu și în intersecții, iar în locul parcării din fața bisericii Sfântu Petru ia naștere o piațetă, cu arbori și băncuțe. Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare, bulevardul va fi prima stradă din țară care va avea un sistem de depistare a autovehiculelor care trec pe culoarea roșie a semaforului.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza