Taxa de urbanism la Cluj-Napoca: "Dezvoltatorii o sa iasa mai ieftin, Primaria nu e un SRL sa faca profit de pe urma investitiilor"

Taxa de urbanism la Cluj-Napoca: "Dezvoltatorii o sa iasa mai ieftin, Primaria nu e un SRL sa faca profit de pe urma investitiilor"

Cei care ar urmsa a construiasca in cartierul Sopor ar urma sa plateasca o „taxa de urbanism”. Momentan, acest lucru este doar la stadiu de propunere. 

"O sa iasa mai ieftin decat daca ai face tu investitia. Una e sa faci o investitie pentru tot cartierul si una e sa faci pentru fiecare parceluta. Primaria nu e un SRL ca sa castige bani de pe urma investitiilor, va fi o taxa normala'', a declara Radu Ratiu, consilieri local si membru in Comisia de Urbanism al municipalitatii, la ZIUA LIVE.

Primarul Emil Boc anunta, la inceputul anului, ca "taxa de urbanism este o propunere pe care am făcut-o în cadrul unei dezbateri pentru a fi analizată de către cei interesaţi şi dacă va găsi susţinere, va fi promovată. Ea doreşte să sprijine investitorii privaţi, pe cei care au terenuri în Sopor. Discutăm strict de Sopor sau de viitoare extensii ale Clujului cu peste 100 de hectare. Ce avem în cartierul Sopor astăzi: 240 de hectare de teren, care sunt toate private, avem iniţiativa Primăriei care spune că noi facem PUG şi masterplanul care spune unde sunt parcurile, bulevardele, grădiniţele, şcolile, ca să avem un cartier ordonat, premieră în România. Ne apropiem de finalul acestei prime părţi, să avem studiul de fezabilitate terminat.

Ce urmează după? Cine face bulevardele, şcolile, etc?! Lăsăm privaţii să se înţeleagă între ei, când vin înţeleşi la noi, primesc autorizaţie sau ce am enunţat eu e ca municipalitatea să îşi asume şi pasul următor şi să spună: nu numai că v-am făcut masterplanul general, cum arată un cartier modern, dar facem şi insfrastructura de bază, bulevard, şcoală, grădiniţă, parc, exproprierile.

 Din banii cui? Bani publici nu pot ca să fac o investiţie privată, doar dacă recuperez. Şi atunci acum? Putem lua un credit din care să facem aceste lucrări şi Primăria trebuie să îşi recupereze aceşti bani de la investitorii privaţi, pentru că este un cartier privat. Şi atunci, modalitatea prin care se poate recupera este o taxă de urbanism, adică fiecare investitor, în funcţie de câţi metri pătraţi contruibili are, plăteşte o taxă din care se fac aceste utilităţi, despre care am vorbit: şcoală, creşă, grădiniţă, parc, etc. Propunerea trebuie discutată cu proprietarii de terenuri, în CL, eu am enunţat această idee de a veni să ajut", a declarat edilul Clujului. 

Cartier de 250 de hectare

Primăria Cluj-Napoca este prima administrație publică locală din România care a demarat un proiect de dezvoltare de la zero a unui nou cartier de locuințe. Masterplanul viitorului cartier Sopor se va întinde pe o suprafață de 250 de hectare. 

Planul Urbanistic Zonal al viitorului cartier este în curs de realizare de către o echipă de arhitecți care a fost aleasă în urma unui concurs internațional de soluții, câștigat de către Asiza Birou de Arhitectură SRL – o echipă coordonată de arhitecții Vlad Sebastian Rusu și Octav Olănescu. Reamintim faptul că acest concurs a avut ca scop principal selectarea celei mai bune soluții în vederea “Elaborării unui Masterplan/ Plan Urbanistic Zonal în cartierul Coloniile Sopor din Municipiul Cluj-Napoca”. Prin concurs s-a dorit identificarea unui nou mod de urbanizare sustenabil, orientat spre generațiile viitoare și spre bună conviețuire. Așadar, principiul de bază este creșterea calității vieții oamenilor în mediul urban prin soluții integratoare și inovatoare.

Structura cartierului va avea la bază conceptul de calitate a vieții, ceea ce înseamnă un țesut urban care să pună la dispoziția viitorilor locuitori toate elementele necesare pentru a se simți bine „acasă”. Astfel, au fost luate în calcul spații publice având dotări complexe, o rețea de transport public bine dezvoltată, piste de biciclete, zone verzi, centru de cartier, zone pentru diverse activități economice și social-culturale, precum și zone de locuire.

Având în vedere complexitatea proiectului, precum și diversele opțiuni pentru implementarea acestuia, proprietarii din zonă au fost asigurați de întreaga deschidere a administrației publice și a echipei care realizează Masterplanul. Astfel, urmează alte consultări publice în cadrul cărora toate opiniile părților implicate vor fi ascultate astfel încât soluțiile finale să fie cele mai potrivite pentru dezvoltarea cartierului și, implicit, a orașului.

Prezentările pot fi consultate pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, la secțiunea Comunitate/Cetățeni/Centrul de Inovare și Imaginație Civică: https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/centrul-de-inovare-si-imaginatie-civica/

Comenteaza