Studenţi din şapte ţări dezbat problemele romilor la Cluj

Studenţi din şapte ţări dezbat problemele romilor la Cluj
Peste 40 de studenţi din şapte ţări europene, coordonaţi de cadre universitare, participă la dezbateri pe teme precum încadrarea în muncă a persoanelor marginalizate, respectiv perspectivele de viitor ale tinerilor romi, accesul la educație și asistenţa socială adresată persoanelor și familiilor rome, rolul serviciilor preventive şi al intervenției timpurii, în cadrul unui seminar organizat la Cluj.

Seminarul european Drepturile Romilor și (Anti)Discriminarea / Roma Rights and (non)Discrimination va fi organizat mâine, de la ora 9.30, la hotelul Universităţii Babeş-Bolyai din Parcul Iuliu Haţieganu.

Evenimentul este organizat de Departamentele de Asistenţă socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai, respectiv din cadrul Universităţii de Ştiinţe Aplicate din Coburg, Germania.

La manifestare vor participa experţi în problema incluziunii romilor din cadrul UBB, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi, evenimentul fiind sprijinit şi de mai multe ONG-uri, care au între obiective şi îmbunătăţirea situaţiei romilor.

"Vor participa 44 de studenți din șapte țări europene (Germania, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca și România) care sub îndrumarea cadrelor didactice de la universităţile partenere și a experților din România vor dezbate teme precum încadrarea în muncă a persoanelor marginalizate și perspectivele de viitor ale tinerilor romi, accesul la educație și asistenţa socială adresată persoanelor și familiilor rome, rolul serviciilor preventive şi al intervenției timpurii, specificul intervenției comunitare în zone dezavantajate din mediul rural și acţiunile de combatere a discriminării şi solidarizare civică", au precizat reprezentanţii Centrului de Comunicare şi PR al UBB.

La inaugurareau vor participa Irina Culic, decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Maria Roth și Gabriele Franger-Huhle, coordonatoarele programului, Horvath Istvan, director al ISPMN și Călin Rus, prorector al UBB, Mircea Maniu, directorul Centrului de Cooperări Internaționale ale UBB.

"Prin acest program organizatorii, experții și studenții participanți doresc să contribuie la o mai bună cunoaștere a realităților europene și a datelor de cercetare privind statutul social și calitatea vieții minorității rome din țările de origine și din celelalte țări europene, precum și la diseminarea modelelor de bună practică care combat discriminarea romilor", mai arată reprezentanţii UBB.

 

Comenteaza