Start la lucrările pentru două parkinguri. Boc: ”Se va trece la demolarea garajelor de tablă”

Start la lucrările pentru două parkinguri.  Boc: ”Se va trece la demolarea garajelor de tablă”
Parkinguri noi în Mănăștur

Marți încep lucrările la două parkinguri din cartierul Mănăștur. 205 garaje provizorii se vor sacrifica pentru a face loc acestor obiective.

 

Mănășturul este raiul parcărilor supraterane. În cel mai mare cartier al Clujului există deja trei parkinguri, iar marți pornesc lucrările la încă două: este vorba despre cele care vor fi amplasate pe străzile Mogoșoaia 7-9 și Primăverii 8.

”Avem un contract semnat, iar ordinul de începere se dă în 14 august. Proiectarea durează trei luni, iar faza de execuție este de 15-18 luni. Așadar, în mai puțin de doi ani ar trebui să avem finalizate aceste două parkinguri. Pe ambele amplasamente, se va trece la demolarea garajelor de tablă”, a spus Emil Boc.

Detaliile suplimentare am primit de la viceprimarul Dan Tarcea, cel care se ocupă direct de parkingurile Clujului. Primul garaj ar urma să aibă două etaje subterane și unul suprateran. Accesul se va face de pe străzile Mogoșoaia și Emil Cioran.

"Este un parking de cartier, care se adresează locuitorilor din zonă. Vor exista și câteva locuri pentru vizitatori. Proiectarea este prevăzută să dureze trei luni, iar execuția, 15 luni. Așadar, în total 18 de luni", a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

Terenul pe care se propune construirea parkingului este în suprafaţă de 3.910 mp şi este situat în cartierul Mănăştur, delimitat de străzile Almaşului, Primăverii, Mogoşoaia şi Emil Cioran, într-un spaţiu ocupat în prezent de 99 de garaje construite în sistem provizoriu (33 metalice şi 66 din betoane).

Parkingul va avea o capacitate de 292 de locuri din care 8 sunt destinate persoanelor cu dizabilităţi deţinătoare de autoturisme, 11 pentru maşini mari, pentru motociclete, scutere - 30 de locuri şi pentru biciclete – 65 de locuri.

Accesul va fi pe str. Emil Cioran, iar ieşirea se va face în str. Mogoşoaia. Potrivit lui Tarcea, suma licitată pentru acest proiect este de 15,4 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată (TVA). Al doilea parking este delimitat de străzile Primăverii și Peana, pe o suprafață de 5.547 mp, fiind ocupat acum de 106 garaje individuale.

Construcția va avea două niveluri de subsol, parter și două etaje, și are o capacitate de 266 de locuri dintre care 7 sunt destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, 42 pentru mașini mari (lux), 27 pentru autoturisme electrice, 14 pentru biciclete. Oferta câștigătoare pentru acest proiect a fost de 19,6 milioane de lei, plus TVA. ”Proiectarea este de trei luni, iar perioada de execuție, de 18 luni, 21 de luni cu totul”, a subliniat Dan Tarcea.

Viceprimarul a subliniat că din experiențele anterioare știe că nu sunt probleme cu antreprenorul care a câștigat licitațiile la cele două obiective și speră ca termenele de finalizare să fie respectate. ”Singurele probleme sunt cele legate de condițiile meteo. Probabil doar acestea pot cauza întârzieri, iar noi vom prelungi termenele conform legii”, a menționat Tarcea. Ambele investiții se construiesc cu bani de la bugetul local.

Lucrările vor fi executate, în ambele cazuri, de aceeași societate: TCI Contractor General. Vorbim de o firmă care a câștigat o mulțime de contracte publice. TCI face Centrul de Industrii Creative și Centrul TEAM, ambele din Lomb, a refăcut spațiul de pe str. Memorandumului, pentru Școala Bob, ridică parkingul de pe str. Primăverii 20, a construit Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale Integrate pentru Persoane Vârstnice nr. 1.

Tot TCI este implicat în finalizarea noului sediul al Inspectoratului Școlar Județean și a clădirii Clubului Sportiv Școlar, de pe str. Argeș. Potrivit termene.ro, TCI are 176 de angajați și  a avut în 2017 un profit de 1,1 milioane de lei. 

DECLARAȚIE

”Fiecare parking va avea stație de încărcare pentru mașini electrice. Acestea se vor putea încărca gratuit. Căutăm cadrul legal pentru aceasta, întrucât ne dorim să fie o politică publică de sprijinire a transportului ecologic”

Dan Tarcea, viceprimar Cluj-Napoca

Comenteaza