START concurs pentru strada Argeș și Canalul Morii și liceul Bălcescu. Câștigătorul, in noiembrie

START concurs pentru strada Argeș și Canalul Morii și liceul Bălcescu. Câștigătorul, in noiembrie

Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Primăria Municipiului Cluj-Napoca au anunțat oficial lansarea Concursului internațional de soluții ”Liceul Nicolae Bălcescu, Cluj-Napoca”. Premiul cel mare este de 2,5 milioane de lei.

Concursul de soluții are ca scop selectarea celei mai bune soluții în vederea extinderii și amenajării Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu din Cluj-Napoca și a străzilor adiacente, pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare.

''Obiectivele proiectului: Regândirea ansamblului alcătuit din corpurile de liceu actuale, clădirea de locuit și sala de gimnastică în vederea maximizării suprafețelor folosite pentru liceu și adaptării spațiului liceului la principiile educaționale ale secolului nostru. Integrarea în zona istorică protejată prin punerea în valoarea a elementelor valoroase existente și adecvarea noilor intervenții. Încadrarea suprafeței destinate construcțiilor ansamblului liceal propus în suprafață desfășurată construită totală de maxim 17.620mp. Modernizarea / extinderea funcțiunilor și spațiilor actuale ale liceului, astfel încât să satisfacă nevoilor unui număr maxim de 1776 elevi, organizați în 70 de clase. Imaginarea unui sistem de îmbunătățire a tuturor parametrilor semnificativi ai bilanțului energetic, la nivelul anvelopei și instalațiilor, la corpurile de clădire care se păstrează. Imaginarea unor soluții noi de eficientizare energetică pentru corpurile de clădire care se propun și implementarea conceptului nZEB. Amenajarea curții școlii cu accent pe suprafețe verzi cât mai mari și materiale prietenoase cu mediul. Amenajarea spațiului urban adiacent liceului în vederea facilitării parcurgerii cât mai plăcute și sigure a acestuia de către elevi și profesori, locuitorii zonei sau trecători, integrând principiile walkable și smart city''.

PREMIILE ACORDATE

Premiul I: contractul de proiectare cu valoare estimată
la nivelul sumei de 2.499.780 RON, fără TVA
Premiul II: 83.000 RON
Premiul III: 41.500 RON

JURIUL CONCURSULUI

Membri titulari:
arh. Daniel Pop – reprezentant Autoritate Contractantă
arh. Johannes Bertleff – România
arh. Ștefan Tuchilă – Franța
arh. Horia Marinescu – Austria
arh. Mihaela Criticos – România
arh. Mariana Michiu – reprezentant OAR Filiala Transilvania
arh. Șerban Patrulius – România
Membri supleanți:
arh. Maria Duda – România
arh. Daniela Calciu – România

CALENDARUL CONCURSULUI
 
09/08/2021 – Lansarea oficială a concursului (data lansării oficiale în SEAP)
29/10/2021, ora 16:00 – Dată limită Predare proiecte
05 – 07/11/2021 – Jurizare proiecte
08/11/2021 – Anunț oficial câștigător (conferință de presă cu juriul)

Comenteaza