Somaţii şi privilegii pentru firmele de salubrizare

Somaţii şi privilegii pentru firmele de salubrizare
Municipalitatea a somat ieri cele două companii de salubrizare, Rosal Grup şi Brantner Servicii Ecologice, să respecte clauzele contractelor privind serviciile de salubritate menajeră prestate către clujeni.

Primarul Sorin Apostu a avansat chiar ideea de a permite extinderea prestării serviciilor de ridicare a gunoiului, în condiţiile în care firmele se vor achita cu brio de obligaţiile contractuale.

Somaţia a fost expediată de primărie către cele două companii de salubrizare, Rosal Grup şi Brantner Servicii Ecologice, care au în portofoliu contractele de prestare a serviciilor de salubrizare menajeră pe cele două sectoare ale municipiului Cluj-Napoca şi are ca obiect respectarea angajamentelor asumate prin contract în privinţa asigurării condiţiilor de colectare a deşeurilor menajere ale clujenilor.

"În notificarea trimisă celor două societăţi li se readuce la cunoştinţă faptul că, pentru a implementa un sistem de colectare modern şi în conformitate cu normele europene asumate, trebuie să demareze o serie de investiţii asumate prin contract, de natură a permite colectarea selectivă la Cluj-Napoca. Este vorba despre modernizarea punctelor gospodăreşti din cartiere şi dotarea acestora cu recipienţi de colectare care să le permită clujenilor să depoziteze separat, pe cele două fracţii -umedă şi uscată (reciclabil, nereciclabil), având în vedere faptul că acest tip de depozitare a deşeurilor este cel mai ieftin pentru cetăţeni - 5 lei de persoană şi, în plus, este procedura pe care suntem obligaţi să o respectăm pentru a ne încadra în normele europene privind reciclarea deşeurilor", au informat resprezentanţii Biroului mass-media al primăriei.

Conform sursei citate, firmele sunt obligate să asigure dotarea tuturor maşinilor de ridicare a deşeurilor cu sisteme de monitorizare de tip GPS, să achiziţioneze maşini al căror tonaj să fie corelat cu dimensiunile aleilor şi căilor de acces la punctele gospodăreşti, pentru a nu perturba traficul şi a nu pune în pericol siguranţa cetăţenilor şi bunurilor acestora, dar şi să comunice şi să respecte un program de ridicare a deşeurilor din punctele gospodăreşti care să asigure curăţenie şi confort pentru cetăţenii beneficiari pe tot parcursul anului.

"Doresc să văd că fiecare dintre cei doi furnizori de servicii pe salubrizare sunt preocupaţi, în principal, cum să îşi respecte cât mai bine obligaţiile faţă de clienţii lor, să se concureze la a dota cât mai repede punctele de colectare şi la a face cele mai mari investiţii pentru beneficiarii lor, să fie o concurenţă pozitivă, pentru ca din aceasta să beneficieze oraşul" a declarat Apostu. Edilul a avansat posibilitatea ca operatorii de salubritate să poată să presteze serviciul de ridicat gunoiul şi pe celelalt sector, de care nu se ocupă, dacă se achită de obligaţiile din contracte. "După îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate, voi propune consiliului local să analizeze posibilitatea de a permite operatorului care îşi îndeplineşte cel mai bine şi mai repede aceste obligaţii să îşi extindă aria de servicii", a conchis primarul. Oficialii Brantner şi Rosal spun că fac eforturi pentru a oferi servicii de calitate clujenilor şi deja au dotări în conformitate cu contractele încheiate cu primăria.

 

 

Comenteaza