Social-democraţii clujeni fac lobby pentru conectarea centurii cu autostrada

Social-democraţii clujeni fac lobby pentru conectarea centurii cu autostrada
Parlamentarii PSD de Cluj Alexandru Cordoş, Aurelia Cristea şi Cornel Itu au precizat astăzi la Cluj să vor face lobby pentru realizarea unei conexiuni între centura Vâlcele-Apahida şi autostrada Transilvania.

"Dorim să existe o conexiune a centurii Vâlcele-Apahida cu autostrada Transilvania. În acest mod vom scoate traficul greu din Turda şi Câmpia-Turzii. E bine că există centura însă nu îşi îndeplineşte rolul pe deplin rolul, întrucât traficul greu trece în continuare prin Turda şi Câmpia", a arătat parlamentarul Alexandru Cordoş, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat şi colegii săi Aurelia Cristea şi Cornel Itu.

Conexiunea centurii Vâlcele-Apahida ar urma să se realizeze, potrivit lui Cordoş, prin zona Tureni.

Conform parlamentarilor proiectul încă nu este realizat la modul concret, dar îl vor promova ca variantă de eficientizare a celor două artere rutiere.

Pe de altă parte, parlamentarii PSD de Cluj au reamintit că tronsonul Suplacu de Barcăcu-Borş al Autpstrăzii Transilvania va primi finanţare în anul viitor. 

"Încercăm de asemenea găsirea unor soluţii şi pentru tronsonul Gilău-Suplacu. Vom discuta în acest sens şi cu ministrul Şova, pentru dezvoltarea unui partaneriat public-privat. Ne dorim ca până în 2018 acest proiect, Borş - Câmpia-Turzii să fie fienalizat", a specificat Aurelia Cristea.

Cornel Itu a menţionat că şi centura Dejului urmează să fie finanţată de la buget în 2014. De asemenea pista Aeroportului ar urma să primească noi bani. În privinţa Spitalului de Urgenţă ar urma să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţi ai Băncii Mondiale, pentru identificareaa unor posibile soluţii viabile de finanţare.

 

 

Etichete
Comenteaza