Video Foto Sibiul e alb și negru. Sute de fani ai Universității se pregătesc pentru finala Cupei
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:15
- Administraţie
- Ascultă știrea
Suporterii echipei clujene se încălzesc înaintea duelului cu CS U Craiova.
În ciuda temperaturilor scăzute și a vremii nefavorabile, fanii Universității s-au strâns încă de dimineață în Piața Mare din Sibiu. Emoția momentului pe care îl traversează echipa se simte dinspre fiecare grup adunat la terasele din centrul orașului.
Sute de oameni s-au strâns la Sibiu, unii chiar cu câteva zile înainte, pentru momentul așteptat de peste jumătate de secol. Printre cei prezenți alături de fani la Sibiu se numără și foști jucători ai Universității Cluj, precum Cristi Dulca, cel care antrenează echipa feminină a clubului, Alexandru Păcurar și Răzvan Cociș.
Universitatea Cluj e din nou în finala Cupei României, iar fanii sper să asiste la un moment istoric, așa cum au făcut-o bunicii și părinții lor în 1965.















