Seplecan a pierdut procesul de la Tribunalul Cluj privind demiterea sa

Seplecan a pierdut procesul de la Tribunalul Cluj privind demiterea sa
Instanţa s-a pronunţat în privința solicitării lui Mihai Seplecan de suspendare a actului administrativ prin care a fost demis din funcţia de preşedinte al Consiliului Județean Cluj.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Seplecan, a cerut Tribunalului Cluj să suspende decizia prin care a fost schimbat din funcţie la sfârşitul anului trecut. Instanţa, în şedinţa publică din data de 30 martie, a respins însă cererea fostului şef al judeţului.

Decizia instanței poate fi atacată cu recurs de către Seplecan în termen de cinci zile de la comunicare, ceea ce probabil se va şi întâmpla. Aceasta este a doua lovitură pe care Mihai Seplecan o primeşte în această săptămână.

În cursul zilei de 28 martie, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a emis ordinul prin care constata încetarea mandatului de consilier judeţean al lui Seplecan, după ce hotărârea de excludere a acestuia din PNL a rămas definitivă în forurile partidului.

 

 

Comenteaza