Sens giratoriu + bandă suplimentară în Mănăştur

Sens giratoriu + bandă suplimentară în Mănăştur
Lucrările de reamenajare a intersecției Calea Mănăștur- strada Câmpului sunt în curs de derulare și se lucrează la realizarea unei benzi carosabile suplimentare pentru efectuarea virajului la dreapta de pe strada Câmpului spre Calea Mănăștur.

Astfel, lucrările au impus trecerea la reglementarea de circulație de sens giratoriu, ocazie cu care a fost oprită instalația de semaforizare a intersecției. Trecerea de pietoni de pe Calea Mănăștur a fost relocată din zona intersecției și a sensului giratoriu spre centru în apropiere de stațiile de transport în comun, cu aproximativ 50 m și a fost semaforizată. Toate aceste măsuri sunt semnalizate cu indicatoare rutiere și marcaje, pe lângă semnalizarea temporară pe perioada lucrărilor.

Comenteaza