Se pregătește terenul pentru Centrul Integrat de Transplant din Cluj. Când urmează licitația de execuție

Se pregătește terenul pentru Centrul Integrat de Transplant din Cluj. Când urmează licitația de execuție

Consiliul Județean Cluj înaintează cu proiectul Centrului Integrat de Transplant din Cluj-Napoca, care va fi unic în România, dar și în Sud-Estul Europei.

În ședința ordinară a forului administrativ județean clujean de joi, 20 ianuarie 2022, proiectul de hotărâre privind însușirea unei documentații cadastrale de alipire a imobilelor identificate cu numerele cadastrale 344583 și 344338 a fost pe „masa” consilierilor județeni pentru dezbatere și vot.

„Este vorba de o reglementare a situației juridice a terenurilor care vizează alipirea imobilelor tocmai pentru a continua cu procedurile pe care le avem noi de avizare, respectiv licitație de execuție. În acest sens, vă propun și acest proiect de a lămuri în cartea funciară din punct de vedere cadastral a celor două parcele.

Centrul Integrat de Transplant este un proiect avansat pe care îl susținem. Odată ce vom aproba și vom obține autorizația de construire, practic fiind finanțarea prinsă în PNRR, vom demara licitația de execuție. Ne dorim ca în câteva luni să finalizăm licitația și să avem constructorul”, a afirmat Alin Tișe, liderul Consiliului Județean Cluj.

Proiectul a fost aprobat cu 34 de voturi „pentru”.

Va costa aproximativ 200 de milioane de euro

Așadar, proiectul Consiliului Județean Cluj, cu o valoare estimativă de 200 milioane euro, vizează edificarea primului centru de transplant din țară care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spațiile și funcțiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu.

Acest proiect este grandios. E ceva unic nu numai în România, ci în Sud-Estul Europei. Durata de execuție este de 3 ani. Mă bucur că noi l-am gândit în urmă cu doi ani, atunci când încă nu aveam speranțele unei finanțări concrete și mulți râdeau de noi. Vom crea un centru integrat unde se pot efectua toate cele patru tipuri de transplant

În acest spital se vor realiza: transplant de inimă, ficat, rinichi, plămâni. Vrem să îl facem pe terenul din centru de pe Victor Babeș, va avea o suprafață de aproximativ 17.000 de metri pătrați. Va avea 12 săli de operație, heliport. Clădirea va fi cu 11 nivele, subteran și suprateran. Va fi un parking subteran care va fi în timp și public”, spunea, la ZIUA LIVE, Alin Tișe, în luna noiembrie a anului trecut.

De asemenea, șeful județului Cluj se arăta optimist că acest proiect va fi realizat din banii alocați prin Planul Național de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deoarece n-ar mai avea concurență pe acest domeniu.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza